Războiul împotriva drogurilor. Zeci de posturi de procurori sunt înființate pentru combaterea traficului de stupefiante

0
Publicat:

Ministra Justiţiei a declarat, vineri, că se înfiinţează 25 de poziţii noi de procurori la DIICOT, care vor fi concentraţi pe combaterea traficului stradal, pe raza Bucureşti-Ilfov, un Birou antidrog la Constanţa şi posturi alocate în judeţe cu centre universitare şi turism ridicat.

Alina Gorghiu, ministra Justiției FOTO Arhivă personală

O veste foarte bună, o să o văd materializată, sper, printr-o hotărâre de guvern cât se poate de repede ca să poată urma procedura cu concursuri. Este vorba despre 25 de poziţii noi de procurori la DIICOT, care vor fi concentraţi în felul următor: într-un serviciu specializat pe combaterea traficului stradal, pe raza Bucureşti-Ilfov - opt procurori, un Birou anti-drog în cadrul serviciului teritorial Constanţa şi posturi alocate în judeţe care au centre universitare, cu turism foarte ridicat, punctual unde sunt festivaluri în desfăşurare și așa mai departe”, a afirmat Alina Gorghiu, ministra Justiției, într-o conferință de presă în județul Argeș.

„Le mulțumesc colegilor de la DIICOT că mi-au înmânat acest memorandum (...) vom pune la bătaie toate resursele ca DIICOT-ul să-și desfășoare activitatea în condiții cât mai bune”, a precizat Gorghiu.

Ministra Justiţiei s-a referit şi la măsurile de prevenţie, arătând că Agenţia Naţională Antidrog a instruit anul acesta 11.300 de profesori care ar trebui să poată identifica semnele de consum de droguri la elevi şi inclusiv în Argeş au fost instruiţi peste 200 de profesori.

Nu ne putem permite să nu facem acest efort colectiv. Nu doar instiuțiile de la nivel naţional, DIICOT, Poliţie pot să stăvilească acest fenomen. Și e nevoie de suportul întregii societăţi, de părinţi, de profesori, de orice ONG, etc. (..) Războiul este unul asimetric, resursele statului sunt limitate faţă de miliardele pe care traficanţii le au şi le pun la bătaie”, a mai spus Gorghiu. 

Registrul traficanților de droguri

Alina Gorghiu a anunţat că proiectul de lege intitulat „Registrul traficanţilor de droguri” va fi depus curând în Parlament, cel mai probabil luni, de către grupurile parlamentare ale PNL din cele două Camere. Ministra a precizat că va funcţiona pe modelul registrului agresorilor sexuali şi scopul acestui registru al traficanţilor de droguri este unul preventiv.

Datele din acest Registru nu sunt publice, însă ne vor folosi în combaterea recidivei. Traficanţii care vor fi înregistraţi în acest registru vor fi obligaţi să ofere singuri informaţii despre persoanele cu care intră în contact şi locurile în care merg”, a subliniat ministra Justiţiei. Gorghiu a precizat că în sistemul penitenciar se află 1.100 de persoane condamnate pe tematica droguri, mare parte din ei pe traficul de droguri.

Din păcate, 65% - 66% sunt recidivişti. De aceea se justifică această iniţiativă legislativă”, a mai punctat Gorghiu.

De asemenea, ministra Justiției a vorbit de un nou proiect de lege, Legea 2 Mai. „În esenţă urmează legea Anastasia, pentru o anumită categorie de traficanţi, şi anume traficanţii de droguri de mare risc, cocaină, heroină, fentanil, care produc tragedii, drame în vieţile multor familii”. „Ne putem gândi la cantitatea pentru care putem pune un prag însă cred că e important să ne gândim dacă traficantul de droguri de mare risc mai poate să aibă posibilitatea să primească suspendarea executării pedepsei sau să execute în penitenciar”, a spus ministrul.

Sunt trei tipuri de infracţiuni de mare risc la care mă gândesc, trafic de droguri de mare risc la care închisoarea este de la 5 la 15 ani, trafic internaţional de droguri de mare risc, cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, cultivarea, oferirea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de mare risc, între 5 şi 15 ani”, a mai subliniat șefa PNL Argeș.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor