Propuneri de modificare a Codului Penal după accidentul provocat de Mario Iorgulescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul

Senatorul Robert Cazanciuc a înregistrat, joi, un proiect pentru modificarea Codului Penal în care susţine interzicerea suspendării pedepsei pentru ucidere din culpă în condiţiile în care fapta a avut loc în urma conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului, a unor substanţe psihoactive ori dacă şoferul nu deţine permis de conducere.

Proiectul înregistrat de senatorul Robert Cazanciuc prevede interzicerea suspendării pedepselor pentru şoferii care, băuţi sau sub influenţa drogurilor, sunt răspunzători de producerea unor accidente mortale. Prin această iniţiativă legislativă, înregistrată de Ziua europeană fără decedaţi în accidente rutiere, Cazanciuc îşi propune conştientizarea tuturor participanţilor la traficul rutier, se arată într-un comunicat de presă al Senatului României.

„Sunt convins că vom contribui la conştientizarea tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier cu privire la riscurile şi consecinţele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Este o măsură care ne va proteja pe noi toţi, dar mai ales pe cei care ar putea să îi împiedice pe cei care ar intenţiona să se urce la volan băuţi, drogaţi sau fără permis”, a menţionat Robert Cazanciuc, citat în comunicat, informează news.ro. 

Potrivit unui raport din 2017 al Comisiei Europene, România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte pierderea de vieţi omeneşti, contrar tendinţei din spaţiul comunitar în ceea ce priveşte numărul de decese raportat la un milion de locuitori.

Deşi numărul victimelor decedate în accidente rutiere a scăzut constant în Uniunea Europeană, ajungând la 49 raportate la un milion de locuitori, în România, tendinţa este contrară, de 80 de decese la un milion de locuitori - în creştere constantă în ultimii 10 ani.

În prezent, legea permite posibilitatea suspendării executării pedepsei, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni între uciderea din culpă şi cea de conducere a unui vehicul fără permis ori conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie