Propunerea lui Zelenski pentru soldații români privind Marea Neagră. „Ei cunosc regiunea lor”

0
Publicat:

Armistițiul din Marea Neagră, pe care Ucraina și Rusia l-au convenit în cadrul negocierilor cu Statele Unite, ar putea fi monitorizat, în special, de reprezentanți ai țărilor din zona Mării Negre, susține președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Zelenski vrea ca și românii să monitorizeze încetarea focului în Marea Neagră FOTO presidency.ro

Liderul ucrainean a subliniat că regimul de armistițiu din Marea Neagră necesită monitorizarea respectării acestuia, deoarece „fără monitorizare, nu se poate spune nimic”, relatează European Pravda.

El a menționat că problema responsabilității pentru monitorizare a fost ridicată și în cadrul discuțiilor din Arabia Saudită, aducând Turcia ca exemplu de stat care ar putea să o facă.

„Statele Unite pot monitoriza acest lucru (armistițiul din Marea Neagră - n. red.), britanicii pot, francezii pot”, a enumerat Zelenski.

„Și țările de pe țărmul Mării Negre pot, de asemenea, să o facă - atât românii, cât și bulgarii, acest lucru este absolut clar pentru noi, pentru că ei cunosc regiunea lor și au fost implicați în coaliția de curățare a minelor din Marea Neagră”, a adăugat președintele.

Cu o zi înainte, Bulgaria a propus crearea unui centru multinational pentru a asigura siguranța navigației în partea vestică a Mării Negre.

Anunțul lui Ilie Bolojan

Președintele interimar Ilie Bolojan a afirmat la finalul Summitului pentru securitatea Ucrainei de joi, 27 martie, că a fost stabilită înființarea unui grup de lucru pentru monitorizarea respectării acordului de 30 de zile privind încetarea focului la Marea Neagră.

„În ceea ce privește partea de monitorizare privind acest armistițiu de 30 de zile la care s-a ajuns, urmează să se formeze un grup de lucru pentru a coopera în vederea monitorizării respectării acestei înțelegeri”, a anunțat Bolojan.

Președintele interimar a mai arătat că, „în acest sens, întrucât înțelegerea se referă la Marea Neagră, o zonă care este strategică pentru România, pentru că avem investiții importante, pentru că o bună parte din exporturile noastre se fac pe zona de naval, pentru că portul Constanța este cel mai important port la Marea Neagră, România va participa la acest grup de lucru și, prin infrastructura pe care o are, radare, drone, poliția aeriană, dar și colaborarea cu Turcia și Bulgaria pe partea de deminare, vom colabora în așa fel încât acest acord să fie respectat, pentru că o zonă sigură la Marea Neagră, care garantează navigația pentru toate navele, este un lucru bun pentru comerțul și pentru dezvoltarea în această zonă”.

Deciziile luate în CSAT

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a reunit vineri, 28 martie, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi fiind poziționarea cu privire la situația din Ucraina, dar și rapoarte cu privire la activitatea CSAT și cea a instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2024.

O concluzie trasă a fost faptul că poziția României rămâne consecventă în ceea ce privește faptul că încetarea focului trebuie urmată de un acord de pace care să ofere garanții solide de securitate și să descurajeze orice agresiune viitoare a Rusiei

„România, ca țară vecină, cu cea mai lungă graniță terestră și maritimă cu Ucraina, este direct interesată de încheierea războiului. Dorim ca Ucraina să se bucure de pace și să-și poată urma parcursul european, conform deciziilor adoptate la nivelul Uniunii Europene. Sprijinul nostru pentru Ucraina va continua.

Președintele interimar al României a prezentat membrilor Consiliului rezultatele discuțiilor de la Summitul de la Paris, dedicat Ucrainei, la care a participat pe 27 martie 2025. Toți liderii prezenți au reafirmat continuarea susținerii financiare și militare pentru Ucraina și sprijinul ferm pentru o soluție negociată, care să conducă la o pace robustă, în interesul Ucrainei și al Europei.

A fost evidențiată și importanța consolidării, în continuare, a Flancului Estic. Acțiunile concrete ale țării noastre au ca obiectiv consolidarea contribuției europene la asigurarea securității Ucrainei, a regiunii noastre și a Europei”, se arată într-un comunicat publicat la sfârșitul ședinței.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile