Foto Frații Tate, scoși din arest și duși la DIICOT: „Gândacii, păduchii și ploșnițele sunt singurii mei prieteni” FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frații Andrew și Tristan Tate au fost duși, miercuri dimineață, la sediul DIICOT, unde participă la perchezițiile informatice realizate de procurori în dosarul în care sunt arestați preventiv pentru trafic de persoane și viol.

La sosirea la DIICOT, Andrew Tate a declarat că este nevinovat și că statul român încearcă să îi ia mașinile și banii: „Nu există justiție în România, din păcate”, a precizat acesta, potrivit Libertatea.

Andrew Tate a transmis un mesaj urmăritorilor săi, intitulat „Primul meu e-mail din închisoare”, în care se plânge de condițiile grele pe care le îndură. Mai mult decât atât, acesta a precizat că paznicii închisorii „știu că sunt nevinovat”.

„Sunt aruncat într-o celulă fără lumină. Gândacii, păduchii și ploșnițele sunt singurii mei prieteni pe timp de noapte. (..) Când gardienii mă aduc în și dinspre sala de judecată, eu rămân absolut respectuos. (..) Ei încearcă să sădească ură în inima mea”, susține acesta, potrivit The Independent.

Tribunalul București a decis ca frații Tate să rămână în arest pentru încă 30 de zile, până pe 27 februarie. De asemenea, decizia se aplică și în cazul celor două complice ale acestora.

Andrew și Tristan Tate, alături de două tinere complice (o fostă polițistă și iubita lui Andrew Tate) au fost acuzați la finalul anului 2022 de procurorii DIICOT de constituirea unui grup infracțional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil.

Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi. Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie sau concubinaj şi că ar avea, faţă de ele, sentimente reale de iubire (metoda loverboy).

Ulterior, femeile ar fi fost transportate și adăpostite într-un imobil din județul Ilfov, unde, prin acte de violență fizică și constrângere psihică, ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat