Procuror de la Parchetul General acuzat că a condus sub influenţa alcoolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul Dumitru Cismaru, de la Parchetul de la lângă Curtea Supremă, a fost pus sub urmărire penală după ce două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs de acesta. Analizele efectuate după incident au arătat că Cismaru avea o alcoolemie peste limita legală.

Ministerul Public a anunţat marţi că „procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 14 ianuarie 2013, începerea urmăririi penale faţă de numitul Dumitru Cismaru (procuror la Parchetul ICCJ) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Potrivit procurorilor, pe 26 decembrie 2012, în timp ce conducea o maşină pe Calea 13 Septembrie din Bucureşti, Dumitru Cismaru a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a accidentat un alt autoturism care circula regulamentar. În urma coliziunii au fost rănite două persoane.

După producerea incidentului, Cismaru a  fost supus unui alcooltest, iar rezultat a indicat o alcoolemie de 0,86 mg/l în aerul expirat. Ulterior, procurorul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge. Rezultatele analizelor efectuate în spital au arătat că, la ora 20.20, procurorul avea o alcoolemie de 1,90 grame la litru de sânge (proba I), iar la 21.20 de 1,70 grame la litru de sânge (proba II).

Mai multe pentru tine:
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”