Franța refuză extrădarea lui Paul Philip al României. Care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii francezi au respins marți, 18 noiembrie, extrădarea lui Paul Philip al României, cunoscut ca prințul Paul. Decizia nu este definitivă.

Prințul Paul al Românie/FOTO: Arhivă

UPDATE Curtea de Apel din Paris s-a pronunțat marți, 18 noiembrie, pentru a 3-a oară în ceea ce privește exrădarea lui Paul Lambrino în România.

Și de această dată, magistrați francezi au refuzat pe motiv că s-ar încălca drepturile omului. Magistrații francezi vorbesc despre caracterul disproporționat al reemiterii mandatului de arestare în același dosar, scrie Digi24.

Știre inițială Ministerul Justiției se bazează pe o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene potrivit căreia statele UE trebuie să predea condamnații fugari. Dacă magistrații din Franța aprobă extrădarea, Paul Lambrino va fi adus în țară și încarcerat în câteva zile.

Prințul Paul, în vârstă de 76 de ani, a fost condamnat în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, în decembrie 2020, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu.

Acesta a fugit din România, în 2020, şi s-a stabilit la Paris, după ce a fost găsit vinovat de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare de lângă Bucureşti, asupra cărora autorităţile au afirmat că acesta şi-a revendicat în mod fals dreptul de proprietate.

Autointitulatul prinț al României, Paul-Philippe, a fost arestat și în Malta, în aprilie 2024, în baza unui mandat european, în timp ce participa la o conferință organizată de Cavalerii de la Malta la Valletta. Cu toate acestea, a fost eliberat ulterior, fiind respinsă cererea de extrădare.

De asemenea, în 2022, acesta a mai fost reținut în capitala Franței, dar o instanță din Paris a refuzat, de asemenea, să îl extrădeze în România. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model