Prim-procurorul din Măcin, reţinut de procurorii DNA după ce ar fi primit mită un viţel de 70 de kilograme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Balaban, prim-procuror delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin (Tulcea), a fost reţinut, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind suspectat de luare de mită.

Potrivit ordonanţei de reţinere, Constantin Balaban, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, ar fi primit de la trei persoane, prin intermediar, cu titlu de mită, un viţel de 70 de kilograme după sacrificare. În schimb, Balaban trebuia să dea o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care cele trei persoane erau cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.

„Remiterea mitei a avut loc după ce, în data de 03.02.2015, Balaban Constantin, din proprie iniţiativă, a întocmit două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu două dintre persoanele cercetate, cărora  le-a aplicat două pedepse de 7 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acestora”,  potrivit documentului citat.

Tot în aceeaşi dată, primul procuror ar fi dispus clasarea cauzei faţă de cea de-a treia persoană.

Ulterior, în iunie 2014, Balaban ar fi primit de la o altă persoană, prin intermediar, suma de 600 de euro, după ce persoana respectivă fusese depistată, în seara zilei de 10 mai 2014, conducând un autoturism pe raza municipiului Măcin, sub influenţa băuturilor alcoolice şi având permisul de conducere anulat. 

În schimbul acestei sume, prim procurorul Balaban care avea în supraveghere dosarul penal, s-ar fi angajat să îl soluţioneze favorabil, în condiţiile în care poliţistul dispusese începerea urmăririi penale .

„În perioada august-septembrie 2014, prim-procurorul Balaban Constantin a primit de la o altă persoană, prin intermediar, în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, cu titlu de mită, în mod succesiv, sumele de 550 de euro şi 700 de lei. În schimbul acestei mite, prim-procurorul Balaban Constantin a fost de acord cu întocmirea unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care persoana respectivă era cercetată penal sub aspectul conducerii unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, mai arată DNA. 

Astfel, pe 8 septembrie 2014, Constantin Balaban, la iniţiativa persoanei cercetate, ar fi întocmit un acord de recunoaştere a vinovăţiei prin care persoana respectivă a primit o pedeapsă de un an închisoare, cu amânarea executării acesteia.

Constantin Balaban a fost reţinut pe 23 aprilie, urmând ca vineri, 24 aprilie, să fie dus în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate