Povestea Alinei Ţuca, studenta de 22 de ani de la Medicină omorâtă pe trecerea de pietoni de un TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul care conducea tirul, Dumitru Claudiu Scarlat, de 44 de ani, din Călăraşi, avea o alcoolemie de 0,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat     FOTO: Facebook

O studentă în anul III la Medicină a murit joi la prânz, după ce a fost spulberată de un şofer beat de TIR chiar în momentul în care traversa strada regulamentar pe la trecerea de pietoni. Alina Mihaela Ţuca, de 22 de ani, tocmai ce ieşise din incinta Institutului Naţional de Medicină Legală (INML), unde susţinuse un examen la Bioetică.

Tânăra era însoţită de un coleg în momentul în care a avut loc tragedia, dar acesta a scăpat cu viaţă. Alina Ţuca a murit pe loc. Echipajele de urgenţă nici măcar nu au fost solicitate la faţa locului.

Martorii la accident erau în stare de şoc după impact. Aceştia au povestit că deşi o dubiţă le-a acordat prioritate Alinei şi însoţitorului ei, şoferul TIR-ului, care a venit în mare viteză, nu a reuşit să oprească la timp. Prin urmare, a lovit violent dubiţa pe care a aruncat-o pe marginea drumului, după care a spulberat-o  pe tânăra medicinistă, chiar sub privirile îngrozite ale colegilor care ieşiseră de la examenul de Bioetică.

„Am ieşit la cinci minute după ea şi am văzut-o întinsă pe asfalt. Nu-mi vine să cred, era un om extraordinar, care ne sărea mereu în ajutor. Era o fată foarte cuminte, decentă, o studentă cu note bune, apreciată de colegi şi de profesori“, povestea îngrozită o studentă la Medicină, colegă cu Alina.

„O studentă bună, ce provenea dintr-o familie modestă”

Nu doar studenţii care au asistat la nefericitul eveniment au fost şocaţi, ci şi dascălii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, unde era studentă Alina Ţuca.

„Trebuie să fim extrem de duri cu aceşti şoferi iresponsabili, reglementările trebuie să fie ferme, la fel ca în alte ţări europene. Faptul că studenta noastră a fost efectiv spulberată pe trecerea de pietoni este încă o dovadă a uşurinţei cu care se acordă permisele auto la noi. Era o studentă bună, care provenea dintr-o familie modestă şi care a depus multe eforturi pentru a o ţine la facultate în Bucureşti. Mama este casnică, e o adevărată tragedie, sunt profund revoltată de ce s-a întâmplat”, a declarat, pentru „Adevărul”, profesorul Doina Pleşca, decanul Facultăţii de Medicină.

Potrivit acesteia, Alina făcea semiologie la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Începând din toamna anului trecut, învăţa cum să vorbească cu pacientul, exact în clinică. „Am pierdut un viitor medic. S-a spulberat viaţa unui tânăr care reprezenta ceva pentru societate din prisma meseriei pe care ar fi avut-o. Medicina nu este o meserie uşoară, este mare păcat. Iar părinţii au investit într-un copil care le-a fost luat într-o fracţiune de secundă”, a completat medicul pediatru.

„Nu-mi amintesc să fi fost o tragedie de acest gen la noi în universitate, în afară de cea cu tânăra Aura Ion, care s-a prăbuşit cu elicopterul în ianuarie anul trecut. Cu toate acestea, traficul din faţă de la INML este infernal, de fiecare dată când merg acolo cu studenţii este un calvar“, spun oficiali de la „Carol Davila“.

Tânăra ar fi terminat facultatea în 2018

Potrivit profilului personal de Facebook, medicinista urma să termine facultatea în 2018.  Absolventă a Colegiului Naţional „Petru Rareş“ din Suceava, tânăra îi admira pe Simona Halep şi pe actorul Robert Downey Jr. (Iron Man, Sherlock Holmes, Avengers).

În semn de respect, niciunul dintre colegii Alinei nu a scris vreun mesaj de condoleanţe pe profilul acesteia, ei preferând să-şi pună poze de profil negre sau fotografii cu lumânări.

Dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele şoferului

Imediat după tragedie, şoferul, Dumitru Claudiu Scarlat, de 44 de ani, din Călăraşi, care avea o alcoolemie de 0,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat, a fost dus la audieri. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Vom stabili în ce condiţii s-a produs accidentul“, a declarat Andrei Codău, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere. 

Anul 2013: Studentă la Jurnalism, spulberată pe trecerea de pietoni

O tragedie similară a avut loc în octombrie 2013, când o tânără de 19 ani, studentă la Facultatea de Jurnalism din Bucureşti, a fost spulberată pe trecerea de pietoni, chiar în prima zi de facultate. Tânăra, care era din Târnăveni, judeţul Mureş, traversa regulamentar în momentul în care a fost lovită în plin de un şofer de 47 de ani care consumase băuturi alcoolice.

În urma impactului, tânăra Francesca Belea, cunoscută ca fiind o elevă silitoare, a suferit leziuni grave la cap, fiind transportată de urgenţă la un spital din Capitală. La scurt timp, a murit din cauza complicaţiilor, iar şoferului, care avea o alcoolemie de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, i s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Vestea că fata a fost ucisă chiar în prima zi de facultate a venit ca un trăsnet pentru apropiaţii acesteia, dar şi pentru colegii săi de la Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu“ din Târnăveni, judeţul Mureş. Francesca promovase examenul de Bacalaureat cu media 9.23.

„Francesca era tot timpul printre primii din clasă. Avea diplomă de engleză de la Institutul Cambridge, dar şi de limbă germană de la Institutul Goethe. Mai mult decât atât, avea şi diplomă de avansat în IT, ECDL. Participa la toate activităţile clasei, la plantări de copaci, la voluntariat. Tot timpul liceului nu şi-a dorit decât să ajungă la Bucureşti să facă Facultatea de Jurnalism“, povestea imediat după tragedie Ioan Suciu, directorul Liceului Teoretic „Andrei Bârseanu“ din Târnăveni.


O studentă la Jurnalism a fost ucisă pe trecerea de pietoni chiar în prima zi de facultate. Şoferul era băut. Tânăra luase Bacul cu 9,23

Directorul liceului unde a învăţat studenta ucisă pe trecerea de pietoni: „O elevă eminentă cu diplomă de Cambridge, Goethe, ECDL. Visul ei, Jurnalismul“

Prietenii studentei ucise pe trecerea de pietoni: „Dumnezeu te-a vrut cadou printre îngeri“. Apropiaţii sunt revoltaţi

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO