Poliţiştii vor fi şi croitori, şi specialişti în microfibre, şi stilişti: „Vor da sfaturi despre asortarea măştii cu tocurile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măştile de protecţie din plastic sau material textil, interzise în spaţiul public; Foto Facebook Europol

Sindicaliştii Europol consideră ridicolă situaţia în care vor fi puşi poliţiştii de sâmbătă, 8 ianuarie, când intră în vigoare obligativitatea purtării doar a măştilor de protecţie chirurgicale şi de tip FFP2.

De sâmbătă, 8 ianuarie, sunt valabile noi restricţii şi măsuri, în contextul valului 5 al pandemiei de COVID-19 din România, odată cu prelungirea stării de alertă.

Printre altele, românii sunt obligaţi în următoarele 30 de zile, cel puţin, să poarte în spaţiul public, inclusiv în aer liber, doar anumite tipuri de măşti de protecţie, în caz contrar riscând amenzi de până la 2.500 de lei.

Poliţiştilor le revine sarcina de a verifica tipul şi conformitatea măştilor de protecţie. Reprezentanţii Sindicatului Europol consideră însă că situaţia este aberantă fiindcă în acest mod: „Poliţiştii vor avea un al doilea job: croitor-filator si specialist în microfibre. Odată cu intrarea în vigoare a noii Hotărâri de Guvern prin care poliţiştii vor trebui să verifice tipul şi calitatea măştilor de protecţie purtate de populaţie, aceştia îşi vor putea asigura un al doilea job, în funcţie de îndemânarea fiecăruia”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a sindicatului.

Aceeaşi sursă consideră că poliţiştii vor fi obligaţi să fie de acum încolo stilişti în design vestimentar, printre altele: „Astfel, printre cele mai de interes meserii sunt cele de: croitor-filator, inginer textil, designer vestimentar şi specialist în microfibre. Aceştia vor putea da de asemenea sfaturi dacă tipul mască purtată se asortează cu pardesiul sau cu tocurile de la pantofi, putând acorda astfel calificative şi apreciind dacă oamenii au sau nu stil”, au mai menţionat ironic reprezentanţii Europol.

Sindicaliştii îi cer chiar ministrului de Interne Lucian Bode să demonstreze cum anume trebuie verificată o mască de protecţie, ca lecţie de instrucţie pentru poliţişti: „Lăsând gluma la o parte, cam aceasta este situaţia ridicolă în care vor fi puşi colegii noştri când vor trebui să verifice tipul măştii şi calitatea materialului din care acestea sunt confecţionate. Pentru a fi bine edificaţi cu această nouă ”atribuţie”, îl rugăm chiar  pe ministrul Lucian Bode să facă o lecţie demonstrativă pentru toţi poliţiştii, de verificare a măştii unei persoane. Reiterăm faptul că poliţiştii nu au fost instruiţi şi nici nu au cunoştinţele necesare pentru acest tip de verificări aberante”.

Vă mai recomandăm şi:

Ministerul de Interne anunţă amenzi de până la 2.500 de lei pentru persoanele care poartă mască de protecţie textilă: E ca şi cum n-ar avea

Sindicatul EUROPOL recomandă poliţiştilor să nu verifice conformitatea măştilor de protecţie

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”