O şoferiţă de 80 de ani a rămas fără permis după ce a condus pe contrasens pe Autostrada Bucureşti-Piteşti

0
Publicat:

O femeie în vârstă de 80 de ani a rămas fără permisul de conducere după ce acesta i-a fost suspendat de către poliţişti pentru că circula pe contrasens pe Autostrada A1, pe sensul de deplasare Bucureşti-Piteşti.

fotă arhivă

Duminică, în timp ce făceau o operaţiune de rutină de supraveghere a traficului pe A1, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie a Autostrăzii București – Râmnicu Vâlcea au avut surpriza să vadă o maşină mergând pe contrasens.

Autoturismul a fost oprit  şi s-a constatat că la volan se afla o femeie în vârstă de 80 de ani, din Bucureşti, căreia poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere.

Potrivit comunicatului oficial, la volanul autoturismului oprit la km 85 al A1 se afla o femeie în vârstă de 80 de ani.

„Din verificări s-a stabilit că persoana care s-a aflat la volanul autoturismului în cauză este o femeie de 80 de ani, din București, aceasta fiind singură în autovehicul. Ca urmare a abaterii, femeia a fost sancționată contravențional, conform OUG 195/2002R, cu măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 180 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, se transmite în comunicat de presă al poliţiei.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate