O nouă reținere în cazul morții lui Rareș Ion. Cine e Pika, tânăra de 27 de ani care i-a vândut metadonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă reținere în cazul morții lui Rareș Ion, un tânăr în vârstă de 20 de ani care era prieten cu Vlad Pascu. Este vorba de traficanta de droguri Nicolae Veronica Elena, o tânără de 27 de ani, cunoscută drept „Pika”. Rareș a murit din cauza unei supradoze de droguri, iar totul a fost transmis live pe TikTok chiar de Tudor Duma, zis Maru.  

Pika i-a vândut metadonă lui Rareș Ion

UPDATE 16:40 Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a inculpatei Nicolae Veronica Elena.

Știrea inițială

Miercuri, 21 mai 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea unei inculpate, în vârstă de 27 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, care a avut ca urmare moartea victimei.

„Din materialul probator administrat în cauză a reieșit că, în după amiaza zilei de 14.04.2025, inculpata a vândut persoanei vătămate (decedate la data de 15.04.2025), cantitatea de 12-18 comprimate de Metadonă cu suma de 100 de lei. Drogul de mare risc, comercializat victimei, a provenit din cantitatea de 100 comprimate, pe care inculpata le-a ridicat în aceeași zi, pe bază de prescripție, de la un centru pentru asistență integrată a adulților, aceasta fiind sub tratament”, a transmis DIICOT.

Droguri găsite la percheziții FOTO: DIICOT

Potrivit anchetatorilor, în intervalul 14-15.04.2025, victima a consumat comprimatele de Metadonă, achiziționate de la inculpată, atât pe cale orală, cât și pe cale intravenoasă, precum și alte droguri de risc și de mare risc (benzodiazepine, tramadol, canabinoizi), ulterior decedând ca urmare a unei insuficiențe cardio-circulatorii și respiratorii acute, consecința unei intoxicații acute polimedicamentoase.

De asemenea, cercetările au mai relevat că inculpata, „cunoscând starea de dependență a victimei, i-a comunicat că urmează să ridice comprimatele de Metadonă și că îi poate vinde o parte dintre acestea”.

Droguri găsite la percheziții FOTO: DIICOT

Joi, 22 mai 2025, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cine este „Pika”

Iubita lui Rareș Ion a povestit, la scurt timp după tragedie, că persoana care i-a vândut droguri acestuia se numește Nicolae Veronica Elena, zis și Pika. Ea spune că nu este prima dată când cineva a murit după ce a cumpărat droguri de la o acea persoană.

„Mi-a zis doar că s-a văzut cu Pica și că și-a cumpărat acele pastile, atât. Și am închis telefonul. Am mai auzit de asta pentru că, cu un an în urmă, prietena mea, Ana, s-a văzut cu mine și mi-a zis că s-a văzut cu acea Pika, că și-a luat acele patru pastile. Și a doua zi a murit”, a spus iubita lui Rareș.

Pica este o tânără dependentă de substanțe interzise destul de tari și care furnizează atât persoanelor adulte, cât și minorilor substanțe interzise. Alege să le furnizeze inclusiv persoanelor care abia se mai pot ține pe picioare și care se observă pe fața lor că nu ar mai trebui să consume, totuși pentru banii ăia murdari preferă să o facă”, a povestit un prieten apropiat al lui Rareș, care a fost audiat recent la DIICOT, potrivit Stirilekanald.ro.

Rareş Ion, tânărul care a murit de supradoză voia să se lase de droguri, după ce în februarie a ajuns cu ambulanţa la spital. Prietenii victimei susţin că Maru l-a convins luni, pe Rareş să se drogheze în timp ce se aflau în garajul locuinţei sale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter