Nou focar de Candida auris la Spitalul Floreasca, la secţia ATI1. Patru pacienţi infectaţi se află în izolare

0
Publicat:

Un nou focar de infecție cu Candida auris a fost confirmat la Spitalul Floreasca, în secția ATI 1. Patru pacienți sunt izolați, iar suspiciunile privind nerespectarea regulilor și sursa contaminării determină noi controale.

Nou focar de candida auris la Secţia ATI 1 de la Spitalul Floreasca. FOTO: arhivă

Candida auris, o ciupercă extrem de periculoasă și rezistentă la tratamentele antifungice, continuă să creeze probleme grave în cadrul Spitalului Floreasca din București, în condiţiile în care un nou focar a fost identificat în secția ATI 1, separată de cea destinată pacienților cu arsuri, unde au fost raportate primele cazuri.

Potrivit documentelor consultate de Digi24, patru pacienți, două femei și doi bărbați, cu vârste între 45 și 63 de ani, au fost depistați pozitiv și se află în izolare. Rezultatele analizelor efectuate pe probe recoltate de pe piele și din exsudatul nazal au confirmat prezența ciupercii în urmă cu patru zile, iar informarea oficială a fost transmisă ieri către managerul spitalului și către șefa secției ATI 1, conf. dr. Mirea Liliana.

Printre măsurile impuse figurează și interdicția ca personalul medical să intre în contact cu acești pacienți având unghii lungi sau lăcuite, o regulă care există de mult timp, dar, potrivit surselor medicale, a fost adesea ignorată.

Întrebări fără răspuns privind sursa infectării

Noul focar reaprinde suspiciunile cu privire la modul în care se răspândește Candida auris în spital. În cazul Laviniei, pacienta cu arsuri transferată în Belgia la cererea familiei, Colegiul Medicilor București a precizat că nu mai puțin de 63 de medici au intrat în contact cu ea, iar ulterior aceștia au lucrat și în alte secții. În acest context, nimeni nu înţelege de ce nu s-au efectuat teste extinse pentru depistarea altor purtători ai ciupercii periculoase, care se răspândeşte foarte rapid.

Alina Alexandru, sora Laviniei, precum și alte familii ale pacienților infectați susțin că nu au fost informate oficial despre situație și acuză cadrele medicale că au omis intenționat menționarea infecției în fișele de externare, încercând astfel să ascundă realitatea.

20 de pacienţi infectaţi

Conform conducerii Spitalului Floreasca, între ianuarie 2024 și iunie 2025 au fost înregistrați 20 de pacienți cu Candida auris. Totuși, în toată această perioadă, instituția nu a raportat public situația și nu a comunicat riscurile nici pacienților internați, nici celor programați pentru internare, nici familiilor acestora.

Problema este agravată și de descoperirea unei nereguli majore, printre care şi faptul că firma responsabilă cu igienizarea celor peste 500 de aparate de aer condiționat din spital a folosit pentru dezinfecţie substanțe biocide neautorizate. Deși ulterior compania a prezentat documente care atestă utilizarea unor produse aprobate, contractul nu a fost reziliat, singura măsură fiind o notificare de schimbare a substanțelor.

Ministrul Sănătății a anunțat din nou că va trimite Corpul de Control pentru verificări suplimentare la Spitalul Floreasca şi, în paralel, Direcția de Sănătate Publică va verifica autorizația unității, pentru a stabili dacă aceasta respectă normele europene. Rezultatele acestor controale sunt așteptate în perioada următoare.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie