NATO va avea și în România o platformă de aprovizionare militară a Ucrainei, a doua după cea din Polonia

0
Publicat:

Transportul celei mai mari părţi a ajutorului militar oferit Ucrainei se face în prezent prin centrul logistic de la baza Rzeszów-Jasionka, un aerodrom din sud-estul Poloniei. Un al doilea astfel de centru, care va funcționa în România, este aşteptat să intre sub comanda NATO până la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit generalului Maik Keller, scrie Reuters.

Keller spune că nu au scăzut livrările militare ale SUA către Ucraina. FOTO Shutterstock jpg

 Livrările de arme către Ucraina nu au scăzut în urma deciziei preşedintelui american Donald Trump de a opri donaţiile directe ale SUA, a declarat generalul Maik Keller, comandantul adjunct al misiunii de „Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO pentru Ucraina" (NATO Security Assistance and Training for Ukraine - NSATU),  potrivit Reuters, citată de Agerpres.  

Conform generalului, această misiune, însărcinată cu coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina, estimează că din ianuarie va putea folosi şi un centru în România, în plus faţă de platforma oraşului polonez Rzeszow, pe unde sunt în prezent livrate Ucrainei majoritatea echipamentelor militare,

Donald Trump nu a mai aprobat niciun nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina (adică donaţii) după preluarea mandatului de preşedinte al SUA în ianuarie, dar a continuat livrarea de arme şi muniţii în baza ajutorului deja aprobat de predecesorul său democrat Joe Biden.

Totuși, printr-o înţelegere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, Trump a găsit o modalitate care să-i convină pentru a continua susţinerea militară a Ucrainei în războiul cu Rusia, dar prin care acest ajutor să fie suportat financiar de europeni. Aşa a apărut iniţiativa PURL, acronimul în limba engleză al mecanismului „Lista de Necesităţi Prioritare pentru Ucraina”, prin care statele europene cumpără din SUA arme şi muniţii destinate armatei ucrainene.

„Nu a existat nicio pauză”

Întrebat de Reuters dacă a existat o scădere a livrărilor militare de când Trump a oprit donaţiile, generalul Maik Keller, comandantul adjunct al misiunii de „Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO pentru Ucraina" (NATO Security Assistance and Training for Ukraine - NSATU), răspuns negativ.

„Nu a existat nicio pauză (...) Pur şi simplu au continuat şi SUA nu aşteaptă plata înainte de a livra" echipamentele militare comandate şi plătite de europeni pentru Ucraina, aşadar "de îndată ce este anunţat un pachet (PURL), începe fluxul de echipamente", a explicat el.

Misiunea la conducerea căreia se află generalul Keller coordonează livrările de arme şi muniţii către Ucraina din decembrie 2024, nu doar în ce priveşte transportul, ci şi prin corelarea nevoilor armatei ucrainene cu ceea ce pot oferi ţările donatoare sau finanţatoare ale acestei asistenţe militare.

Vorbind la sediul NSATU din Wiesbaden, generalul Maik Keller a precizat că misiunea a canalizat aproximativ 220.000 de tone de ajutor militar către Ucraina în 2025, respectiv circa 9.000 de camioane, aproximativ 1.800 de vagoane şi aproximativ 500 de avioane încărcate cu arme, muniţii şi alte echipamente.

Centrul din România va intra sub comanda NATO luna viitoare

Transportul celei mai mari părţi a ajutorului militar oferit Ucrainei se face în prezent prin centrul logistic de la baza Rzeszów-Jasionka, un aerodrom din sud-estul Poloniei. Potrivit generalului citat, un al doilea astfel de centru, în România, este aşteptat să intre sub comanda NATO până la sfârşitul lunii ianuarie.

Maik Keller a menţionat printre nevoile cele mai urgente ale Ucrainei apărarea antiaeriană, artileria, minele antitanc, capabilităţile de război electronic şi armele de atac în profunzime (drone şi rachete) care pot lovi aerodromurile sau rafinăriile ruseşti mult în spatele liniei frontului.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort