Mircea Vulcănescu, martirul care a lăsat un testament neamului românesc: „Să nu ne răzbunați“

Mircea Vulcănescu s-a născut la 3 martie 1904, la București. În perioada interbelică a fost economist, sociolog, filosof, scriitor, publicist, teolog și profesor de etică, iar după venirea la putere a comuniștilor doar o victimă. A murit la Aiud, pe 28 octombrie 1952.

La 70 de ani de la moartea sa, Mircea Vulcănescu rămâne o puternică personalitate, dar care a stârnit controverse. În vreme ce unii îl consideră martir, întrucât a murit la vârsta de 48 de ani în temnițele comuniste, alții îl acuză că a făcut parte din guvernul lui Ion Antonescu, recunoscut că a elaborat legi antisemite.

Mircea Vulcănescu a plătit cu viaţa faptul că într-o noapte, în temniţă, a ales să salveze un om mai tânăr ca el, socotind că are mai mult dreptul la viaţă decât îl avea el însuşi şi bântuit fiind, poate, de demonul sinuciderii între acele ziduri cumplite în care chinul era legea fiecărei zile.

Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, fiica lui Măriuca Vulcănescu, povestea drama familiei sale: „În noaptea de 30 august, de Sf. Alexandru, au venit nişte agenţi, l-au arestat pe tata şi l-au dus undeva, pe strada Uranus. În toamnă a început procesul. Aveam voie să asistăm. Apoi l-au mutat de la Uranus la Închisoarea Văcăreşti, unde nu mai puteam să-l vedem decât o dată pe săptămână, vinerea. După gratii. De supărare, a făcut icter. Şi atunci l-au mutat în infirmeria de la Mănăstirea Văcăreşti. Când ne duceam, ne vorbea de bolţile călugăreşti de pe vremuri… Mergeam cu sora mea Sandra şi cu mama. În iarna aia a fost dus din nou în celulă, unde am putut să-i ducem un brăduţ… L-am strecurat prin uşiţa celor două rânduri de gratii. De la icter slăbise mult, îşi lăsase barbă. Pe urmă, la Aiud a ajuns în lanţuri… Au revenit când s-a hotărât recursul şi au fost rejudecaţi. Atunci tata şi-a făcut singur pledoaria. A citit de pe la ora 11 dimineaţa, s-a întrerupt la prânz şi după masă a reluat şi a mai citit câteva ore. Tot completul de judecată amuţise. Mama era uluită că rechizitoriul era în favoarea lui. Dar la un moment dat a sunat telefonul şi l-au chemat pe procuror, iar când s-a întors… totul se schimbase“.

Închis la Aiud, Mircea Vulcănescu a ţinut o serie de conferinţe considerate subversive de torţionari, pentru că le menţinea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alţi 12 bărbaţi din celula sa, în hrubele secţiei 1. Acolo au fost dezbrăcaţi în pielea goală şi lăsaţi în frig, neavând paturi sau scaune pe care să şadă. Epuizat, unul dintre deţinuţi a căzut din picioare după câteva ore. Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi aşezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viaţa. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Testamentul său conține doar câteva cuvinte: „Să nu ne răzbunați!“.

„În general, oamenii de nivelul meu nu spun la adresa altor valori decât atât cât cred că îi obligă realitatea și o anumită minimă decență, dar despre Vulcănescu eu cred că este nu doar cel mai reușit exemplar pe care l-a dat neamul românesc între cele două războaie, ci acela care având talie europeană, după ce va descoperi în sine nevoia de a spune ce are de spus, va acoperi cu umbra lui tot ce a strălucit până acum în istoria culturii românești (a erudiției românești, de la Cantemir la Iorga). Peste capul întregii sale generații de luceferi, el va fi ca un soare”, îl caracteriza Nichifor Crainic.