Ministrul Carmen Dan, la DIICOT: Am venit să depun o plângere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a prezentat, luni, la sediul DIICOT, spunând că a venit să facă o plângere. Carmen Dan a ajuns la DIICOT înainte de ora prânzului.

Ministrul Internelor, Carmen Dan, a declarat, la ieşirea de la DIICOT, că a depus o plângere pentru denunţ calomnios împotriva lui Romică Părpălea, care a depus la DNA o plângere penală împotriva ei, acuzând-o de trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Carmen Dan a susţinut că nu îl cunoaşte pe Părpălea, că acesta este doar un instrument şi că trebuie să îşi asume acuzaţiile făcute la adresa ei, care reprezintă un precedent periculos. Romică Părpălea este denunţătorul lui Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul" şi cel care în 20 iulie a depus şi o sesizare referitoare la legăturile dintre Tel Drum şi liderul PSD.

Ministrul Carmen Dan a spus că a depus împotriva lui Părpălea o plângere pentru denunţ calomnios, pentru şantaj, pentru atac la ordinea constituţională şi pentru organizare de grup infracţional.

"Acest personaj, pe treptele DNA a anunţat că a depus denunţ împotriva mea, precizând că în calitate de prefect am făcut trafic de influenţă, abuz în serviciu şi posibil luare de mită. Această acţiune a fost după ce în spaţiul public a apărut informaţia că urmează ca ministrului Carmen Dan să i se facă dosdar penal", a afirmat Dan.

Ea a susţinut că nu îl cunoaşte pe Părpălea, că nu s-au "intersectat" niciodată şi că el este doar un instrument, în spatele lui fiind altcineva.

"Nu am intenţionat să îl fac pe acest domn erou naţional, el s-a cerut singur erou naţional. Este dreptul meu, ca cetăţean, să mă apăr. Este o declaraţie pe care a făcut-o la DNA, eu nu am fost citată acolo, iar fiecare cetăţean trebuie să îşi asume ceea ce face", a afirmat Carmen Dan.

În 19 octombrie, Romică Părpălea, denunţătorul lui Dragnea în dosarul "Referendumul" şi cel care în 20 iulie a depus o sesizare referitoare la legăturile dintre Tel Drum şi Liviu Dragnea, s-a aflat la DNA pentru a oferi detalii în legătură cu acest dosar. El a anunţat că a depus plângeri penale atât împotriva lui Liviu Dragnea, cât şi împotriva lui Carmen Dan.

Referindu-se la privatizarea Tel Drum, el a declarat: "După ce Consiliul Judeţean a făcut investiţii foarte mari, domnul Dragnea, printr-o semnătură simplă, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, a oferit această societate puternică unui apropiat care era preşedinte executiv la PSD, cu care eu am colaborat foarte bine".

Părpălea a afirmat că a depus plângeri penale şi împotriva lui Dragnea, dar şi împotriva lui Carmen Dan, pe care o acuză de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi luare de mită.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG