Ministrul Agriculturii se întâlneşte cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri, ai procesatorilor şi retailerilor

0
Publicat:

Ministrului Agriculturii, Florin Barbu, se va întâlni luni şi marţi cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri, ai procesatorilor şi retailerilor, pentru a discuta problemele cu care se confruntă, măsurile de sprijin şi soluţiile de finanţare, informează MADR.

Protestul transportatorilor continuă Arhivă Adevărul

Astfel, luni, 15 ianuarie 2024, de la ora 11:00 sunt aşteptaţi fermierii din sectorul ovine şi caprine, respectiv 16 asociaţii, de la ora 13:00 vor intra cei din sectorul vegetal (nouă asociaţii), iar de la 16:00 sunt programaţi reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) şi marii retaileri prezenţi în România.

Marţi, 16 ianuarie, de la ora 11:00 sunt programaţi fermierii din sectorul zootehnic, respectiv cinci asociaţii care reprezintă vaca de lapte şi cea de carne, de la 14:00 vor intra la discuţii cei care reprezintă sectorul de porc şi pasăre (cinci organizaţii), iar de la ora 16:00 sunt aşteptaţi procesatorii din industria alimentară, respectiv cele cinci organizaţii patronale reprezentative din sector, transmite Agerpres.

"Mulţumesc celor care au răspuns apelului meu de a participa la întâlniri. Am programat întrevederile astfel încât să putem discuta, pe îndelete, cu fiecare sector în parte măsurile de sprijin şi soluţiile de finanţare pentru toate situaţiile pe care le întâmpină în acest an agricol fermierii. Ne vom aşeza la masa discuţiilor civilizat, astfel încât să putem înţelege exact cu ce probleme se confruntă cu toţii. Vom căuta să găsim rezolvare în cel mai scurt timp, pentru că activitatea în agricultură trebuie să continue şi să se dezvolte, în beneficiul fermierilor, dar având în centrul atenţiei consumatorul român, care aşteaptă produse sigure şi de calitate", a declarat ministrul Florin-Ionuţ Barbu.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”