Militar prins drogat la volan după ce a fumat o țigară cu canabis „la grătar”. Ce pedeapsă a primit

0
Publicat:

Un caporal dintr-o unitate militară din Constanța a fost condamnat de Tribunalul Militar București la o pedeapsă cu suspendare, după ce a fost depistat conducând sub influența drogurilor.

Aparatul drugtest a indicat consumul de substanțe interzise. FOTO ISU Sibiu

Potrivit actelor de la dosar, în noaptea de 23 iunie 2025, în jurul orei 01:00, caporalul a fost oprit de poliţiştii din oraşul Olăneşti, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe DN64. Testul cu aparatul Drugtest a indicat prezenţa în organism a unei substanţe psihoactive, şi anume THC-5, drogul fiind confirmat şi la testele biologice de sânge şi urină.

Oamenii legii i-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar în timpul anchetei militarul le-a explicat procurorilor cum a ajuns să consume droguri:

„Audiat în calitate de suspect, acesta a susţinut că: la grătar am fumat o ţigară despre care cunoşteam că este cu canabis, pe care o achiziţionasem cu câteva luni în urmă de la o persoană necunoscută, contra sumei de 50 lei. (...) Am fumat toată ţigara în acea seară. După ce am fumat-o, cam la un interval de o oră, m-am simţit rău, am vomitat. Starea de rău mi-a trecut până a doua zi de dimineaţă, când nu am mai simţit niciun efect. La momentul când am fost depistat de poliţie conducând autoturismul, nu am mai resimţit niciun efect al respectivei ţigări, simţindu-mă normal, astfel cum mă simt de regulă, fără să constat vreo modificare a stării mele".

Militarul a fost trimis în judecată şi condamnat la o pedeapsă cu suspendare, judecătorii apreciind faptul că el şi-a recunoscut vinovăţia şi a acceptat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

„Instanţa observă că faptele de conducere a vehiculelor sub influenţa substanţelor psihoactive de persoane tinere au cunoscut o recrudescenţă în ultima perioadă, constituind un pericol direct şi imediat la adresa sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanei care se angajează într-o asemenea activitate ilicită, dar, mai ales, a celorlalţi participanţi la trafic. Practica judiciară a acestei instanţe, dar şi a altor instanţe din ţară relevă că, în mai multe ocazii, consumul substanţelor psihoactive a dus la declanşarea unor accidente rutiere grave care au avut ca urmare vătămarea sau uciderea persoanelor implicate” , se arată în motivarea instanţei.

Un an şi șase luni închisoare cu suspendare

Tribunalul Militar a apreciat că „ o pedeapsă de un an şi șase luni închisoare corespunde gradului de pericol social al infracţiunii săvârşite, fiind proporţională cu scopul urmărit. Pentru îndreptarea sa se va dispune o soluţie de condamnare cu suspendarea executării sub supraveghere. Interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesar a se deţine permis de conducere pe o perioadă de 2 ani"  

Amintim că, în decembrie, un bărbat de 30 de ani din comuna Cârna, judeţul Dolj, a fost reţinut după ce a fugit de poliţişti şi a provocat mai multe accidente minore în timpul urmăririi. Șoferul consumase alcool și droguri.

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi din Poliția Română au surprins cu aparatul radar, pe autostrada A2, un bărbat care circula cu 201 km/h. Conducătorul auto era drogat.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist