Maria Grapini: De anul viitor, 80% dintre cursanţii POSDRU trebuie angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul delegat Maria Grapini susţine că de anul viitor firmele ar putea fi obligat să garanteze angajarea cursanţilor POSDRU FOTO Adevărul

De anul viitor, firmele care vor să obţină finanţare europeană pentru proiectele derulate prin POSDRU vor fi nevoite să garanteze că cel puţin 80% dintre absolvenţii cursurilor îşi vor găsi locuri de muncă. Aşa a declarat ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Turism, Maria Grapini.

Grapini susţine că s-a consultat şi cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi au căzut de acord că trebuie găsită o soluţie pentru a introduce pe lista criteriilor de evaluare a proiectului, prevederea ca un anumit număr de absolvenţi să fie angajaţi la sfârşitul proiectului.

„Cei care doresc să califice personal pe fonduri europene, pe diferite profesii, trebuie să vină, ca o cerinţă la dosar, să zic aşa, cu angajament din partea companiilor că pe profesiile respective vor angaja 80% din persoanele pe care le califică”, spune ministrul delegat Maria Grapini, citat de Mediafax.

În plus, Grapini susţine că se va încerca o corelare a programelor de învăţământ şi a cifrelor de şcolarizare, astfel încât absolvenţii unei şcoli sau ai unei facultăţi să îşi poată găsi un loc de muncă.

„Întreprinzătorul sau afacerea este competitivă dacă resursa umană este bună. Poţi să ai cea mai înaltă tehnologie, dar dacă nu ai resursa umană bine pregătită, ştim bine că nu obţinem ce vrem”, susţine Maria Grapini.

Programul Operaţional Sectoral Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) a fost demarat în 2007, iar ultimele contracte de finanţare se mai pot semna doar până la finalul anului 2013, urmând ca de anul viitor să înceapă următoarea perioadă de programre 2014 – 2020. Planul de alocare a fondurilor structurale în următorii şapte ani se află în această perioadă în dezbaterea Parlamentului European. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă