MApN: Toată încărcătura dronei rusești care a lovit blocul din Galați a explodat la impact
0Toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de provenienţă rusească, a explodat la momentul impactului, anunţă MApN după ce o dronă a căzut pe un bloc din Galaţi, distrugând un apartament.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că specialişti din cadrul MApN, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii continuă cercetările în zona blocului din Galaţi unde s-a prăbuşit o dronă.
„Din primele informaţii, rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de provenienţă rusească, a explodat la momentul impactului. Cele două persoane care au fost rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. Cetăţenii sunt rugaţi să respecte recomandările autorităţilor şi să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituţionale”, au afirmat reprezentanţii MApN.
Ministerul Apărării Naţionale ”condamnă ferm acţiunile iresponsabile ale Federaţiei Ruse şi subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securităţii regionale şi a stabilităţii în zona Mării Negre”.
De asemenea, MApN consideră că ”astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federaţiei Ruse faţă de normele de drept internaţional şi pun în pericol nu doar siguranța cetăţenilor români, ci şi securitatea colectivă a NATO”.
O dronă s-a prăbuşit vineri noaptea pe un bloc din Galați, incidentul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. A fost emis mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galați.Cele două persoane care au fost rănite, vineri noaptea, după ce o dronă a lovit un bloc din Galați au fost transportate la spital, iar alți doi locatari, cu atac de panică, au primit îngrijiri la fața locului.