Video Mafia din Poliție. Un ofițer acuză că datele personale i-au fost date de colegi unui influent om de afaceri. MAI a deschis anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul de Interne a declanșat o anchetă la IPJ Bihor pentru a verifica dacă datele unui polițist angajat la Rutieră au fost făcute publice de colegi de-ai săi.

Paul Filimon, un polițist din Oradea de 33 de ani, acuză că datele sale personale au foat accesate ilegal de colegi din Poliție, în interesul unui om de afaceri din oraș, arată o investigație Recorder.

În plus, potrivit datelor prezentate de jurnaliști și de polițist, acesta din urmă a fost șicanat și anchetat disciplinar pentru că i-a făcut plângere penală afaceristului Marius Dronca.

Cum a început scandalul

Scandalul a început de la uncident banal care a avut loc într-o parcare. Polițistul Paul Filimon și soția sa, întorși de la serviciu, au avut un schimb dur de replici cu soția lui Marius Dronca, om de afaceri în domeniul transportului de mărfuri. Polițistul a rugat-o pe soția afaceristului s-și mute puțin mașina pentru a putea parca, iar ea a început să îi înjure pe cei doi soți, potrivit declarațiilor din investigație.

Șoția omului de afaceri a declarat ulterior că polițistul ar fi scuipat-o, după injuriile adresate, dar el a negat. Femeia i-a făcut plângere la Poliția Municipiului Oradea, dar și o plângere disciplinară.

Date personale oferite de colegi din poliție

La câteva minute după incident, afaceristul Marius Dronca îl sună pe polițist și îl amenință. „În acel moment, mi-a zis să stau liniștit, că mă va învăța conduita de polițist. Am rămas uimit, pentru că nu știam cum a aflat atât de repede că sunt polițist. Eu eram îmbrăcat în civil în momentul incidentului”, a povestit Filimon.

Jurnaliștii Recorder arată că scurgerea informațiilor personale a venit din interiorul Poliției Bihor. În plus, ancheta arată că omul de afaceri a apelat la doi polițiști de rang înalt din Bihor pentru a afla informații: Octavian Haiduc de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO), fin al lui Marius Dronca, și Mugurel Poinar, șeful BCCO și fost șef al lui Paul Filimon.

Reacția MAI

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a transmis joi că a solicitat Poliției Române să înceapă urgent verificări în acest caz. În funcție de rezultatele verificărilor, vor fi luate măsurile care se impun, conform legii.

„Conducerea MAI atrage atenția tuturor celor care dețin funcții de comandă, la orice nivel sau structură, că este datoria lor să sprijine și să protejeze polițiștii onești, indiferent de numele și influența persoanelor cu care se confruntă. Legea și procedurile polițienești trebuie să fie respectate în toate situațiile, fără excepție. Nicio abatere de la acest principiu nu va fi tolerată”, se arată în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple