Lupta cu coronavirusul. MApN începe montarea spitalului de campanie la „Ana Aslan“. Ce facilităţi are formaţiunea medicală şi ce fel de cazuri va trata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Apărării Naţionale a început pregătirile pentru montarea formaţiunii medicale ROL 2 în incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni.

GALERIE FOTO

Primele operaţiuni care se vor executa la faţa locului vizează pregătirea terenului pentru montarea containerelor şi echipamentelor. Ulterior, vor fi desfăşurate activităţile de instalare a tuturor elementelor componente ale structurii medicale şi racordarea la utilităţi.

Formaţiunea medicală ROL 2 va avea în compunere corturi medicale şi containere - care cuprind, printre altele, unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura urmând să devină operaţională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare şi acreditare. Formaţiunea medicală va funcţiona ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de infectare cu COVID-19.

Din cadrul MApN, activitatea este sprijinită de Direcţia medicală, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit şi Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.

A mai fost activat pentru Ebola

Formaţiunea medicală de nivel ROL 2 al MApN a mai funcţionat ca secţie externă de boli infecţioase la combaterea virusului Ebola şi a fost parte componentă a exerciţiilor NATO „Saber Guardian 19” şi „Vigorous Warrior 19” – cel mai mare exerciţiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianţa Nord-Atlantică, care s-au desfăşurat anul trecut în România. Ministerul Apărării Naţionale continuă să sprijine autorităţile centrale şi locale în acţiuni destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, conform planurilor de cooperare. De asemenea, MApN are pregătite forţe şi mijloace gata sa intervină în orice moment, dar, suplimentar, are şi personal şi mijloace tehnice menţinute în rezerva acţională.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro