Lucian Bode, despre cazul Oneşti: Pe corpul uneia dintre victime erau urme de la muniţie neletală. Din anchetă va rezulta exact poziţia de tragere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două victime din Oneşti

Ministrul De Interne Lucian Bode a declarat joi că pe corpul uneia dintre victimele criminalului de la Oneşti erau urme de muniţie neletală, precizând că din anchetă va rezulta exact poziţia de tragere.

”Vom vedea exact ce muniţie s-a utilizat, câte gloanţe, muniţie letală, au fost trase, câte cu muniţie neletală. Aţi văzut şi m-aţi întrebat de acele urme de pe corpul uneia dintre victime. Erau urme de la muniţie neletală. S-au tras 2 cartuşe, fiecare cartuş are în compoziţie 15 bile de cauciuc. Din anchetă va rezulta exact poziţia de tragere, unde era agresorul, criminalul, unde era victima”, a declarat Lucian Bode.

Bode a declarat miercuri seară, referindu-se la intervenţia în cazul crimelor de la Oneşti, că nu s-a reuşit salvarea vieţilor unor persoane aflate în pericol, iar adjunctul IPJ Bacău s-a deplasat cu întârziere la faţa locului, minimizând importanţa evenimentului.

Ministrul a mai afirmat că a fost ignorat trecutul autorului crimelor, iar comunicarea cu acesta în timpul intervenţiei a fost defectuoasă. Bode a anunţat înlocuirea conducerilor IPJ Bacău şi Poliţiei Oneşti, precum şi sesizarea Parchetului pentru neglijenţă în serviciu.

Luni, un bărbat a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti care i-a aparţinut şi pe care l-a pierdut, iar după câteva ore i-a înjunghiat, ambii murind în urma rănilor suferite. 

Agresorul a fost împuşcat în picioare de către poliţişti, fiind în continuare internat în spital. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Soţia agresorului de la Oneşti a fost reţinută pentru complicitate

Ambii muncitori sechestraţi şi înjunghiaţi la Oneşti au murit. Agresorul a fost împuşcat de poliţişti, fiind rănit. De ce a fost reţinută soţia agresorului

Cine sunt victimele criminalului din Oneşti: „Silviu era orfan de mamă de la trei ani“
 

Cum ameninţa public criminalul din Oneşti, în urmă cu doi ani, că-şi va face dreptate cu arma VIDEO

Mai multe pentru tine:
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă