Jucării fără substanțe toxice și cu pașapoarte digitale, noile reguli adoptate de Parlamentul European

0
Publicat:

Jucăriile au fost pe primul loc în topul produselor periculoase din UE, cu 23% din toate notificările. De aceea, europarlamentarii vor să rezolve problema cu ajutorul unor norme mai stricte, care interzic utilizarea substanțelor toxice.

Piața eurpeană a jucăriilor devine mai sigură - Foto Shutterstock

Piața europeană a jucăriilor va deveni mai sigură, după ce parlamentarii au aprobat noi norme pentru a reduce numărul produselor periculoase. Noile reguli vor interzice cele mai dăunătoare substanțe chimice, de exemplu perturbatorii endocrini. De asemenea, jucăriile inteligente vor respecta standarde înalte de siguranță, securitate și confidențialitate, anunță Parlamentul European. Asta după ce jucăriile au fost primele pe lista alertelor de produse periculoase din UE, cu 23% din toate notificările, în 2022.

Noile norme UE vor transforma directiva deja existentă într-un regulament direct aplicabil. 

Subliniez faptul că jucăriile se numără în continuare printre cele mai notificate categorii de produse din sistemul “Safety Gate”, al Uniunii Europene pentru produse nealimentare periculoase. Prin acest sistem, autoritățile naționale notifică un produs periculos, descrierea riscului și măsurile solicitate de autorități. Faptul că Regulamentul înlocuiește vechea Directivă care reglementa siguranța jucăriilor va consolida nivelul de protecție al copiilor împotriva riscurilor și va asigura un sistem de protecție armonizat - oferind condiții concurențiale echitabile între jucăriile fabricate în UE și în străinătate.”, a transmis europarlamentarul Corina Crețu, pe Facebook. 

Fără substanțe chimice nocive 

Regulile interzic folosirea substanțelor toxice cancerigene și mutagene sau alte substanțe nocive. Mai mult decât atât, vor fi interzise substanțele chimice periculoase pentru sistemul endocrin sau respirator. Și substanțele dăunătoare pentru anumite organe sau cele care sunt persistente, bioacumulative și toxice. Jucăriile nu ar trebui să conțină nici substanțe alcaline per- și polifluorurate (PFAS), potrivit Parlamentului European. 

O altă normă vizează consolidarea controalelor pentru aceste produse, iar pentru asta, fiecare jucărie va avea un pașaport digital care va înlocui declarația UE de conformitate. Acest lucru va contribui la supravegherea pieței și la întărirea inspecțiilor vamale. 

În plus, jucăriile cu elemente digitale trebuie să respecte standardele de siguranță, securitate și confidențialitate. Concret, cele care folosesc Inteliigența Artificială trebuie să respecte noua lege adoptată de UE în această privință. Producătorii sunt nevoiți să țină cont de riscurile pentru sănătatea mintală și dezvoltarea cognitivă a copiilor care folosesc astfel de jucării. 

Nu în ultimul rând, jucăriile vor respecta regulile de siguranță generală a produselor recent actualizate, de exemplu, în ceea ce privește vânzările online, raportarea accidentelor, dreptul consumatorului la informații și remedii. 

Copiii merită cele mai sigure jucării posibile. Cu regulile de siguranță revizuite, le oferim exact asta. Îi protejăm împotriva pericolelor invizibile, cum ar fi substanțele chimice nocive, și ne asigurăm că avertismentele precum restricțiile de vârstă sunt clar vizibile online. Pașaportul pentru produse digitale recent introdus va asigura că consumatorii au acces la informațiile de care au nevoie. În același timp, secretele comerciale vor fi protejate – un semnal puternic pentru o concurență loială și că Europa este locul pentru a face afaceri”, a transmis europarlamentarul Marion Walsmann (PPE, Germania). 

Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) avertiza, anul trecut, asupra substanțelor chimice periculoase care se regăsesc în interiorul jucăriilor. 

Jucăriile de baie, păpușile, covorașele de joacă, figurinele de acțiune și popularul slime sunt doar câteva dintre cele care încalcă legea. Agenția europeană a găsit în jucării perturbatori endocrini, în părțile de plastic moale, și ftalați, destul de comuni în păpuși, iar în jucăriile electrice au descoperit plumb. De cele mai multe ori, problemele sunt la produsele care provin din afara Spațiului economic European. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat