Jandarmeria Română va monitoriza tot ce mișcă pe străzi

0
Publicat:

Jandarmeria Română pregătește un proiect de lege care îi va permite, între altele, să-și cupleze dispeceratul la huburile care gestionează imaginile camerelor de supraveghere amplasate de autorități în locurile publice.

Jandarmii vo avea acces la imaginile surprinse de camerele de supraveghere

Este vorba de un proiect privind modificarea și completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române. Între altele, dacă va fi aprobată, noua reglementare va da dreptul „Jandarmeriei Române, în mod explicit, de a fixa cu mijloacele foto-audio-video, sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire la activitățile desfășurate în locuri publice, fără consimțământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile că în aceste locuri publice ar putea fi comise infracțiuni sau alte fapte ilegale, ori tulburate ordinea și siguranța publică”, se arată într-un document oficial privind programului legislativ al Guvernului României pentru anul 2023. În prezent, există o astfel de autorizare pentru manifestările sportive prevăzută în Legea pentru combaterea violenței în sport.

Accesare directă și gratuită

Practic, dispeceratele Jandarmeriei Române se vor putea conecta la huburile în care ajung imaginile captate de camerele de supraveghere din locurile publice. Astfel, „Jandarmeria va putea accesa, în mod direct și gratuit, sistemele de supraveghere a spațiilor publice ce sunt instalate în scopul prevenirii criminalității, pazei bunurilor și protecției persoanelor sau supravegherii traficului rutier și care aparțin organelor administrației publice centrale/locale sau al unor persoane juridice, cu excepția celor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale (situațiile fiind stabilite în mod explicit)”, se precizează în document.

Important este cum se utilizează imaginile

Sociologul Alfred Bulai spune că, în principiu, utilizarea camerelor de supraveghere de către autorități se realizează pentru siguranța publică, dar și că vede câteva probleme. „Din punct de vedere legal, atunci când este cazul, Jandarmeria poate cere și acum înregistrări realizate de aceste camere, dar acum vrea acces direct. Cred că avem de-a face cu competiție între Jandarmerie și Poliție în goana după informații. Este o competiție acerbă, probabil. În mod normal, de administrarea acestor camere ar fi bine să se ocupe o singură instituție, cu reguli bine definite. La cerere, imaginile ar putea fi accesate de diverse instituții din sistem, la fel, după reguli bine definite, pe niveluri de securitate, eventual”, este de părere sociologul.

În plus, Alfred Bulai spune că nu e o mare problemă captarea imaginilor, ci modul în care acestea sunt folosite. „Autoritățile spun că aceste camere sunt pentru siguranța noastră, a tuturor. Practic, însă, ar putea să fie folosite la urmărirea unor persoane. Deci, problema mare este cum sunt utilizate aceste înregistrări video, pentru că acestea pot folosite împotriva unei persoane, la un moment dat. Nu prea există reglementări în acest sens. Repet, teoretic, aceste camere funcționează pentru asigurarea siguranței publice, dar la Londra, una dintre cele mai dotate metropole în acest domeniu, cu ajutorul camerelor de supraveghere s-au rezolvat numai până la 10% din infracțiunile comune petrecute pe străzi. Și vorbesc de statistici oficiale. La noi este și un fel golăneală în utilizarea acestor camere. Câți oameni au fost sancționați pentru că au fost surprinși când au rupt oglinda unei mașini, de exemplu? Prea puțini! De obicei, replica autorităților este că nu există plângere pentru că păgubitului nu vrea să umble pe la poliție, nu vrea complicații”, a precizat sociologul.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani