IPJ Ilfov: Motociclist aflat sub influenţa substanţelor psihoactive, cercetat după ce a accidentat un poliţist care a încercat să-l oprească

0
Publicat:

Un motociclist este cercetat pentru ultraj şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, după ce a accidentat un poliţist care a încercat să-l oprească, vineri noaptea, în zona oraşului Buftea.

Unul dintre motocicliști se afla sub influența drogurilor Foto: Arhivă

"În jurul orei 2,50, poliţiştii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru două motociclete, care se deplasau pe DN1A, dinspre Crevedia în direcţia Bucureşti. Unul dintre cei doi motociclişti, iniţial a redus viteza de deplasare, iar când a ajuns în apropierea poliţistului a efectuat manevre stânga-dreapta şi a mărit viteza, împrejurare în care l-a acroşat pe poliţistul respectiv, după care ambii motociclişti au fugit de la locul faptei", au informat reprezentanţii IPJ Ilfov, conform Agerpres.

Poliţiştii au efectuat, de îndată, activităţi specifice pentru depistarea şi identificarea celor doi motociclişti.

Poliţiştii au plecat în urmărirea motocicliştilor, care la un moment dat şi-au continuat deplasările pe străzi diferite, context în care echipajul de poliţie a continuat urmărirea motocicletei care îl acroşase pe poliţist, însă a pierdut-o din raza vizuală din cauza vitezei foarte mari cu care se deplasa motocicleta. "La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a transportat victima la o unitate spitalicească din Bucureşti, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, victima fiind în continuare internată", arată sursa citată.

În urma activităţilor investigativ operative, derulate de poliţiştii rutieri din Buftea împreună cu poliţiştii Serviciului Rutier din Ilfov, au fost identificaţi şi depistaţi ambii motociclişti.

Conducătorii motocicletelor au fost testaţi cu aparatele alcooltest şi drug test, stabilindu-se faptul că al doilea motociclist a prezentat un rezultat pozitiv la consumul de substanţe psihoactive.

"În cauză au fost deschis un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea", precizează IPJ Ilfov. De asemenea, a fost deschis dosar de urmărire penală în care poliţiştii rutieri efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive Totodată, organele de urmărire penală desfăşoară activităţi procedurale, urmând ca în raport cu probatoriul administrat, să se dispună măsurile legale care se impun.

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa