Exclusiv România nu poate avea o frontieră estică întărită mai devreme de un deceniu. Avertisment privind capacitatea reală de apărare

Declarațiile premierului Ilie Bolojan despre întărirea frontierei estice deschid o discuție mult mai complexă decât pare la prima vedere. Într-un interviu pentru „Adevărul”, generalul (r) Virgil Bălăceanu explică de ce, dincolo de discurs, România mai are ani buni și miliarde de euro de investit pentru a transforma acest obiectiv într-o realitate.

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, 31 martie, că frontiera estică a UE trebuie întărită, în contextul imprevizibilității Rusiei și al riscurilor de instabilitate în Ucraina.

„Frontiera de est a Uniunii Europene va rămâne pentru mulți ani și este și astăzi cea mai importantă frontieră a UE. Sigur, și celelalte frontiere sunt importante. Avem probleme în zona Mediteranei cu componenta de migrație ilegală, dar, din punct de vedere strategic, economic, militar și de apărare, această frontieră de la Baltică până la Marea Neagră este cea mai importantă în următorii ani, pentru că nu putem avea încredere că în anii următori comportamentul Rusiei va redeveni predictibil după ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani”, a precizat premierul.

El a arătat că trebuie să ne gândim la ce înseamnă o zonă de instabilitate în Ucraina în următorii ani pentru siguranța Europei. „Din acest punct de vedere, consider că frontiera de est trebuie să fie mai puternică, mai întărită în anii următori”, a declarat premierul la evenimentul „The Economist – Romania Government Roundtable”.

Premierul adaugă că frontiera estică poate fi întărită doar dacă securitatea militară este combinată cu dezvoltarea economică, pentru că una fără cealaltă nu funcționează. În același timp, consideră că extinderea Uniunii Europene contribuie la întărirea și competitivitatea UE.

„Adevărul” a analizat declarațiile premierului Bolojan cu generalul (r) Virgil Bălăceanu.

Inițiative europene care ar trebui să cuprindă și România

Adevărul: Ce semnificație are declarația premierului Bolojan?

Virgil Bălăceanu: Premierul vorbește despre întărirea de către UE a posturii de apărare și securitate pe flancul de Est. Vorbim de granița de Est a NATO și a Uniuni Europene și de cele două flancuri, flancul de Nord-Est, pivot Polonia, și flancul de Sud-Est, pivot România. Flancul de sud-est ne-ar interesa în mod deosebit.

Dincolo de acest mesaj vom vedea măsura în care România se implică și accelerează proiecte care trebuie să-și dovedească aplicabilitatea chiar în cursul anului 2026, dar și în anii următori 2027-2028.

Este prea puțin cunoscut despre inițiative ale Uniunii Europene pe care am vrea să le vedem în mod practic și în România. Mă refer, de exemplu, la Eastern Flank Watch, la European Drone Defense Initiative, European Air Shield și European Space Shield.

Și ne putem referi la acel împrumut de la Banca Europeană de Investiții, cred că este undeva la 4,5 miliarde euro pentru 2026, pentru dezvoltarea unor capabilități în cadrul acestor inițiative, pentru că aici lucrurile ar arăta bine dacă le-am vedea aplicate și în privința României. Vorbim nu numai de sisteme integrate din punct de vedere al supravegherii, ci și despre elemente care țin de capabilități de apărare antidronă, vorbim de capabilității din punct de vedere al apărării antiaeriene. Vorbim de capabilități din punct de vedere al protecției spațiului.

Și atunci întrebarea este dacă aceste inițiative, care fără doar și poate trebuie corelate cu inițiativele NATO, vorbesc în mod deosebit de Eastern Sentry, vor fi îndeplinite.

Noi avem încă deficiențe și din punct de vedere al dotării, și din punctul de vedere acțional de combatere a dronelor. Încă nu am reușit să avem cel puțin o acțiune, fie că vorbim de bruiaj, fie că vorbim de distrugere cinetică a dronelor care intră neautorizat în spațiu aerian al României.

Nu vedem prea mult nici din punct de vedere al aplicării conceptului NATO de Eastern Sentry.  

Ce poate face România în acest sens?

Noi ar trebui să avem o voce mult mai puternică prin reprezentanții noștri, mai ales în Consiliul Europei, astfel încât sistemele de supraveghere și de apărare să se regăsească prin proiecte concrete în România, ca stat membru al UE care veghează flancul de Sud-Est al Europei. 

Nu am la ora actuală o dimensiune a ceea ce ar însemna concretizarea acestor proiecte pe care le-am enumerat. Ele sunt niște inițiative, dar ele trebuie să se dezvolte și să se aplice ca niște proiectă în privința României.

Probabil nu deținem toate informațiile până în acest moment, dar este o problemă pe care trebuie să o aibă în vedere, fără doar și poate premierul, ministrul de externe, ministrul apărării.

Fondurile ar trebui să vină de la UE

De unde ar trebui să vina finanțarea pentru aceste proiecte?

Ar trebui să vină din fondurile Uniunii Europene.

Despre ce sume vorbim?

Este greu să-ți stabilim ordinea de mărime a investițiilor în aceste proiecte. Avem o ordine de mărime în momentul în care sunt stabilite capabilitățile care urmează să fie achiziționate. Pentru că putem să vorbim de radare terestre, radare pentru zona de coastă, putem să vorbim de sisteme tip dronă de supraveghere, putem să vorbim de sisteme de apărare anti-dronă, putem să vorbim de elemente care țin de apărarea antiaeriană, sisteme care țin de comunicații și informatică pentru integrarea tuturor acestor dotări. Nu am o imagine a ceea ce ar urma să se facă în mod integrat. Și tocmai acesta ar fi un punct care ar trebui să se discute și să ne fie făcut cunoscut.

Adică noi aici trebuie să acționăm pe de o parte cu ceea ce înseamnă înzestrarea și operaționalizarea acestor sisteme în plan național prin programele noastre de înzestrare, apoi avem inițiativa NATO cu caracter generic, îi spunem, Eastern Sentry și apoi avem inițiativele europene. Toate se traduc în capabilități care trebuie integrate la nivelul UE, dar în deplină corelare cu NATO, iar aceste capabilități, la un moment dat, dar repet, într-un termen relativ scurt, anul acesta și un orizont de peste 2 ani de zile, să se regăsească, în mod practic, pe teren.

Noi avem disponibili prin SAFE 16 miliarde de euro, dintre care 9,53 de miliarde pentru echipamente militare. Cu aceste înzestrări din SAFE cât de multe probleme rezolvăm?

Dacă ne uităm pe programele de înzestrare, acele 21 de programe prin SAFE, numai 7 sunt exclusiv ale României, celelalte 14 fiind de nivel C, ceea ce înseamnă, în mod sigur, achiziții în colaborare cu alte țări, iar liderii de program vor fi din afară.

O altă discuție importantă este, cât anume din ceea ce se alocă prin programul SAFE, din cei aproape 10 miliarde de euro, vor ajunge în industria națională de apărare. Această întrebare trebuie să devină prioritară din acest moment, pentru că numai în felul acesta ne putem permite o restartare a industriei naționale de apărare, fie că vorbim de industria privată, fie că vorbim de industria de stat.

Putem să facem chiar o verificare a modului în care proiectele din SAFE vin în întâmpinarea inițiativelor despre care am vorbit. De exemplu, avem programul numărul 3 – post integrat de comandă pentru apărare antiaeriană și antirachetă, două sisteme. Ele contribuie la ceea ce înseamnă consolidarea apărării pe domeniile pe care le-am enumerat anterior. De asemenea, sunt prevăzute aspecte legate de sistemele portabile de apărare aeriană – sistemul Mistral - care pot contribui la consolidarea apărării antiaeriene, inclusiv antidronă. Obiectivul din programul numarul 13 -  sisteme de apărare aeriană cu rază foarte scurtă, cu capabilități împotriva dronelor și împotriva unei diversități de proiectile – SkyDefender. Sunt prevăzute șapte sisteme. Avem programul 14 - sisteme de apărare aeriană cu rază foarte scurtă, VShorad. Avem programul 15, sisteme de descoperire radar cu bătaie medie, sunt 12 sisteme. Avem sistemele de la programul 19 - de drone pentru supraveghere și culegere de informații dintre care, ni se spune, 22 au fost contractate și mai rămâne diferența până la 56 de sisteme. 

Aceste programe derulate prin SAFE, dar și altele, în mod cert se integrează în inițiativele despre care am vorbit, dar asta înseamnă contribuție națională.

Înzestrarea prin SAFE, un prim pas

În momentul în care vom fi operaționalizat toate aceste echipamente achiziționate prin SAFE, cum am putea să calificăm gradul de siguranță al flancului de sud-est respectiv a României?

Trebuie să vorbim despre capabilități antiaeriene și antidronă, la care asociem în mod obligatoriu capabilității de cercetare, supraveghere și avertizare timpurie. Va fi o creștere considerabilă a acestor capabilități, după ce vor fi operaționalizate achizițiile prin SAFE.

Dar, repet, sunt capabilități pe care noi le cumpărăm cu bani împrumutați. La aceste capabilități ar trebui să asociem și alte capabilități care ajung în România prin fonduri ale Uniunii Europene.

Cât ar mai trebui investit pe lângă lista din programul SAFE?

Lucrurile ar trebui să fie coordonate cu planul de înzestrare al Armatei României pe următorii 10 ani. Având planul care se actualizează și se aproba anual în CSAT, adică planul de înzestrare a Armatei României, avem o perspectivă a tuturor echipamentelor de care are nevoie România.

Acum noi am vorbit specific de echipamente pentru apărare antirachetă, cu bătaie apropiată, foarte scurtă și scurtă. Noi trebuie să vorbim și de alte sisteme care țin de apărarea împotriva rachetelor balistice, trebuie sa vorbim de înzestrarea Armatei României cu întreaga gamă de vehicule blindate, trebuie să vorbim de nevoile privind înzestrarea cu elicoptere, trebuie să vorbim de dezvoltarea și consolidarea capabilităților forțelor navale, pentru că chiar dacă avem două programe, programul 4 și 5, care merg către vedete de intervenție pentru scafandri, două nave, și nave de patrulare maritime, două bucăți, acestea nu sunt suficiente pentru creșterea capabilităților forțelor navale în mod substanțial. Adică este un prim pas.

„Efortul de înzestrare a Armatei trebuie să continue până în 2035”

Câți pași mai trebuie să facem până la a ajunge la dezideratul premierului Bolojan de a avea o frontieră estică întărită?

Probabil trebuie să mergem pe un spațiu de timp care ține de 2035, ca să fim realiști. Când și bugetul României, dar și a celorlalte state membre NATO trebuie să ajungă la 5%, adică 3,5% pentru Ministerul Apărării și celelalte instituții din Sistemul Național de Apărare, respectiv 1,5% pentru activități conexe apărării. Acesta ar fi un termen realist.

Ce presupune acest termen?

Înseamnă un spațiu de 10 ani de zile. Să sperăm că după 2030 vom mai avea un nou exercițiu SAFE de care avem nevoie. Dar va conta foarte mult cum vom reuși să ne îndeplinim obiectivele pe actualul ciclu SAFE, nu numai din punct de vedere al achiziției. În primul rând, din punct de vedere al producției în România, pentru că aici este punctul critic.

Putem să avem o armată bine înzestrată, bine instruită, dar producția internă să nu poată să asigure nici upgradarea echipamentelor, nici mentenanța în mod corespunzător și nici înlocuirea echipamentelor. E nevoie de un întreg ciclu pe care trebuie să-l ai în vedere. Ca să nu mai vorbesc de asigurarea tuturor nivelurilor de muniții care sunt necesare și nu putem să vorbim decât de calibre NATO. Iată de ce efortul trebuie să continue cel puțin până în 2035.

Și ca nivel de bani?

E greu de zis. Depinde de ce fonduri va aloca UE, ce fonduri pot să fie garantate pentru România. Pentru că probabil sistemul va fi același precum SAFE, al împrumutului. Trebuie să avem în vedere și capacitatea noastră, solvabilitatea în a ne plăti împrumuturile, chiar dacă ele au o perspectivă de 30 de ani și o perioadă de grație de 10 ani. Reprezintă totuși o îndatorare pe termen foarte lung. Dar trebuie să ne gândim și la generațiile viitoare.

Dar în același timp, gândindu-ne la generații viitoare, ne gândim să le asigurăm condiții de pace și securitate în România, ceea ce înseamnă să avem o armată puternică în context NATO și al Uniunii Europene.