Instanţa a respins recursul în casaţie depus de Dan Voiculescu. Acesta nu mai are nicio cale de atac împotriva deciziei prin care a fost condamnat la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii Supreme au respins recursul în casaţie depus de Dan Voiculescu. Aceasta a fost ultima cale de atac pe care afaceristul o mai putea folosi împotriva deciziei prin care a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA”.

Decizia luată de Înalta Curte este definitivă şi irevocabilă. 

Omul de afaceri a atacat de mai multe ori decizia prin care a fost condamnat de la închisoare pentru privatizarea frauduloasă a Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA), închis în august 2014.

Contestaţia în anulare a fost cu ghinion 

O altă cale extraordinară de atac, respectiv, contestaţia în anulare formulată de omul de afaceri Dan Voiculescu împotriva condamnării definitive la 10 ani de închisoare a fost respinsă pe 6 ianuarie de judecătorii Curţii de Apel ca nefondată. 

Decizia nu a fost una uşor de luat, pentru că în completul iniţial cei doi judecători au avut opinii contrare, astfel că a fost nevoie de un complet de divergenţă.

Astfel, magistraţilor Dan Lupaşcu şi Izabela Tocan li s-a alăturat colega lor Corina Cornelia Dăescu. Practic, Dăescu a fost cea care a înclinat balanţa. În decembrie, Lupaşcu şi Tocan nu au putut să cadă de acord asupra unei decizii privind contestaţia.

În timp ce judecătorul Dan Lupaşcu a susţinut admiterea contestaţiei şi eliberarea lui Dan Voiculescu, Izabela Tocan a fost de părere că trebuie respinsă contestaţia omului de afaceri care controlează postul de televiziune Antena 3.

„S-a exercitat şi calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, însă această împrejurare nu constituie absolut niciun impediment pentru formularea unei alte căi de atac extraordinare care este supusă, la fel, unei durate determinate. Constestaţia în anulare este deschisă într-un termen de cel mult zece zile de la începerea executării, iar recursul în casaţie la o dată ulterioară, în 30 de zile de la comunicarea motivării”, a explicat în urmă cu câteva zile avocatul lui Voiculescu, Gheorghe Mateuţ.

Dan Voiculescu, condamnat în dosarul „ICA“

Pe 8 august, Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare, pentru spălare de bani, după ce a prejudiciat statul cu 60 de milioane de euro. Instanţa a dispus şi confiscarea mai multor sume de bani, dar şi o serie de imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco. 

Totodată, lui Voiculescu i-au fost interzise, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dar şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Corina Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, renunţă la contestaţia privind sechestrul din dosarul „ICA”

Voiculescu iese din carantină. Cât şi unde va sta în continuare după gratii

Dan Voiculescu nu se lasă: a contestat raportul Inspecţiei Judiciare care a stabilit că judecătorii au fost repartizaţi legal în dosarul ICA

Voiculescu nu ştie ce să mai facă pentru a-şi salva averea confiscată

Fetele lui Dan Voiculescu duc războiul mai departe

Dan Voiculescu, mesaj de după gratii pentru Adrian Năstase: „Trăim într-o dictatură care se apropie de final“

Raiffeisen ar putea ataca în instanţă confiscarea bunurilor pe care avea ipotecă în dosarul lui Dan Voiculescu

Fostul Institut de Cercetări Alimentare şi firma Grivco contestă sechestrul pus în dosarul „ICA”

Când a ajuns Dan Voiculescu stăpân absolut peste banii Securităţii

Avocat: „Voiculescu nu-şi înţelege condamnarea, are convingerea că procesul său a ieşit din tipar“

Voiculescu, primul în topul demnitarilor cu cei mai mulţi ani de puşcărie

Dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a ajuns la Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Sediile Antena 3 şi Grivco, confiscate

Sentinţă definitivă în dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

Cine este Dan Voiculescu. Cum s-a împărţit între politică şi afaceri unul dintre cei mai bogaţi români

Averea familiei Voiculescu este de 120 de milioane de euro. Din declaraţia de avere: Dan Voiculescu, un pensionar cu un apartament, dar cu conturi grase

Ce rămâne în urma lui Dan Voiculescu: trei secvenţe de la arestarea unui mogul media

Dumitru Ghiorghiu, expertul dat afară din DNA, se face scut pentru inculpatul Dan Voiculescu

Voiculescu: Voi pune bazele unui ONG de investigaţii care va analiza activităţile lui Traian Băsescu din 1989 încoace

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare