UPDATE Dan Voiculescu trage ultimul glonţ. A făcut recurs în casaţie la Curtea Supremă. Instanţa a amânat luarea unei decizii pentru 27 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Voiculescu a formulat un recurs în casaţie la Curtea Supremă aceasta fiind ultima cale de atac pe care o mai are la condamnarea sa la 10 ani de puşcărie în dosarul „ICA”. Un judecător al Curţii Supreme urmează să decidă pe 27 ianuarie dacă admite în principiu contestaţia depusă de patronul Antenelor.

UPDATE Judecătorul a decis să amâne, pentru 27 ianuarie, pronunţarea unei decizii în privinţa recursului în casaţie formulat de Dan Voiculescu.

Potrivit Codului de procedură penală, „admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită”.

Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege ori dacă cererea este vădit nefondată, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

De asemenea, dacă cererea de recurs în casaţie a fost retrasă, instanţa ia act de retragere, prin încheiere.

În cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Suspendarea executării

Totodată, Codul Penal spune că Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute de lege.

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.

(3) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa de executare.

Contestaţia în anulare a fost cu ghinion 

O altă cale extraordinară de atac, respectiv, contestaţia în anulare formulată de omul de afaceri Dan Voiculescu împotriva condamnării definitive la 10 ani de închisoare a fost respinsă pe 6 ianuarie de judecătorii Curţii de Apel ca nefondată. 

Decizia nu a fost una uşor de luat, pentru că în completul iniţial cei doi judecători au avut opinii contrare, astfel că a fost nevoie de un complet de divergenţă.

Astfel, magistraţilor Dan Lupaşcu şi Izabela Tocan li s-a alăturat colega lor Corina Cornelia Dăescu. Practic, Dăescu a fost cea care a înclinat balanţa. În decembrie, Lupaşcu şi Tocan nu au putut să cadă de acord asupra unei decizii privind contestaţia.

În timp ce judecătorul Dan Lupaşcu a susţinut admiterea contestaţiei şi eliberarea lui Dan Voiculescu, Izabela Tocan a fost de părere că trebuie respinsă contestaţia omului de afaceri care controlează postul de televiziune Antena 3.

„S-a exercitat şi calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, însă această împrejurare nu constituie absolut niciun impediment pentru formularea unei alte căi de atac extraordinare care este supusă, la fel, unei durate determinate. Constestaţia în anulare este deschisă într-un termen de cel mult zece zile de la începerea executării, iar recursul în casaţie la o dată ulterioară, în 30 de zile de la comunicarea motivării”, a explicat în urmă cu câteva zile avocatul lui Voiculescu, Gheorghe Mateuţ.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Corina Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, renunţă la contestaţia privind sechestrul din dosarul „ICA”

Voiculescu iese din carantină. Cât şi unde va sta în continuare după gratii

Dan Voiculescu nu se lasă: a contestat raportul Inspecţiei Judiciare care a stabilit că judecătorii au fost repartizaţi legal în dosarul ICA

Voiculescu nu ştie ce să mai facă pentru a-şi salva averea confiscată

Fetele lui Dan Voiculescu duc războiul mai departe

Dan Voiculescu, mesaj de după gratii pentru Adrian Năstase: „Trăim într-o dictatură care se apropie de final“

Raiffeisen ar putea ataca în instanţă confiscarea bunurilor pe care avea ipotecă în dosarul lui Dan Voiculescu

Fostul Institut de Cercetări Alimentare şi firma Grivco contestă sechestrul pus în dosarul „ICA”

Când a ajuns Dan Voiculescu stăpân absolut peste banii Securităţii

Avocat: „Voiculescu nu-şi înţelege condamnarea, are convingerea că procesul său a ieşit din tipar“

Voiculescu, primul în topul demnitarilor cu cei mai mulţi ani de puşcărie

Dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a ajuns la Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Sediile Antena 3 şi Grivco, confiscate

Sentinţă definitivă în dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

Cine este Dan Voiculescu. Cum s-a împărţit între politică şi afaceri unul dintre cei mai bogaţi români

Averea familiei Voiculescu este de 120 de milioane de euro. Din declaraţia de avere: Dan Voiculescu, un pensionar cu un apartament, dar cu conturi grase

Ce rămâne în urma lui Dan Voiculescu: trei secvenţe de la arestarea unui mogul media

Dumitru Ghiorghiu, expertul dat afară din DNA, se face scut pentru inculpatul Dan Voiculescu

Voiculescu: Voi pune bazele unui ONG de investigaţii care va analiza activităţile lui Traian Băsescu din 1989 încoace

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite