Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în cazul judecătoarei de la Mangalia care a întrebat dacă unul dintre morții de la 2 Mai este în sala de judecată

0
Publicat:

Inspecția Judiciară a precizat, vineri, că s-a sesizat după modul cum s-a comportat o judecătoare care se ocupă de „Cazul 2 Mai”, care a ultimul termen a întrebat dacă în sală este și una din persoanele care au decedat în august 2023, în urma accidentului.

„În urma informațiilor apărute în spațiul public privind modul de desfășurare a ședinței de judecată din data 22.02.2024 la Judecătoria Mangalia, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu față de judecătorul desemnat să soluționeze dosarul privind accidentul din data de 19.08.2023.

Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligației de studiere a dosarelor anterior ședinței de judecată (inclusiv din perspectiva prezenței în instituție a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor de judecată, comportamentul judecătorului în ședințele de judecată, în principal cu referire la ședința de judecată din data de 22.02.2024, precum și existența unor eventuale situații de incompatibilitate în legătură cu dosarul menționat”, arată Inspecția Judiciară, într-o informare de presă, intrată în posesia „Adevărul”. 

Primul termen, pe fond, al cumplitului accident rutier produs la 19 august 2023 s-a judecat, joi, pe rolul Judecătoriei Mangalia. Toate părțile implicate au fost chemate în fața magistraților. Vlad Pascu nu s-a prezentat la instanță, el fiind audiat prin videoconferință.

  Judecătoarea l-a întrebat pe tatăl tânărului mort în accident dacă fiul său e în sală, potrivit Digi24. Părintele a izbucnit în lacrimi pe treptele judecătoriei. 

Tatăl tânărului mort:  Judecătoria Mangalia nu este... când mi-a spus dacă băiatul meu e în sală... N-am văzut în viața mea un asemenea judecător. Îi vrea buletinul. M-am uitat la el.

Reporter: Ce vedeați, ce simțeați?

Tatăl tânărului mort: Un nemernic.

Reporter: Ce-ați simțit când a luat cuvântul Vlad Pascu?

Tatăl tânărului mort: M-am uitat în jos, n-am mai putut să mă uit în ochii lu

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie