Înregistrările realizate de SRI pot fi folosite ca probe în proces

0
Publicat:

Ministerul Justiției a propus, în proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală, ca înregistrările efectuate de de serviciile de informații (SRI) să poată fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, inclusiv în cazul infracțiunilor de corupție, chiar dacă Curtea Constituțională declarase acum doi ani neconstituțională o prevedere similară.

Inregistrările SRI pot fi folosite ca probe în procesul penal / Foto: Inquam Photos

G4Media precizează că în urmă cu doi ani, Curtea Constituțională a lăsat ocazia Guvernului să facă o reglementare ulterioară, artând în motivarea deciziei că „prin simpla reglementare a posibilității conferirii calității de mijloc de probă acestor înregistrări, fără crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalității acestora, legiuitorul a legiferat fără a respecta cerințele de claritate și previzibilitate”.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat pentru sursa citată că prin această soluție, ministerul „încearcă să răspundă criticii CCR și să introducă o procedură de contestare a probelor, care lipsea”.

Articole noi legate de informarea persoanei supravegheate

Proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală introduce noi articole referitoare la informarea persoanei supravegheate. Potrivit documentului, în maxim 10 zile de la încetarea supravegherii tehnice, procurorul trebuie să informeze în scris pe fiecare persoană supravegheată despre informarea persoanei supravegheate.

În termen de 20 de zile de la primirea informării, persoana supravegheată are dreptul să solicite procurorului să îi spună conținutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activitățile de supraveghere tehnică efectuate, precum și să-i asigure ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică.

Potrivit proiectului de lege, legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activitățile respective, a mandatului emis în baza acesteia, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate se verifică în procedura de cameră preliminară de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia îi revine, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Un procuror consultat de G4Media a precizat că măsurile propuse de Ministerul Justiției sunt în continuare neconstituționale și că „trebuie să existe proceduri clare și efective care să permită analizarea legalității mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care acesta a fost încuviințat și prin care înregistrările au fost obținute”.

Procurorul subliniază că decizia 55/ 2020 arată clar că posibilitatea ca un judecător să verifice legalitatea nu satisface această condiție, dacă nu este însoțită de pârghii concrete de înlăturare a ilegalității.

„Faptul că se deschide posibilitatea ca serviciile de informații să revină în anchetele penale va stârni mari probleme în practică, atunci când judecătorii de Tribunal sau de Curte, care judecă în Camera preliminară, vor considera că încheierile Înaltei Curți sunt nelegale”, a mai spus expertul.

Propunerea Guvernului: „Înregistrările rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) și au fost respectate prevederile legale care reglementează obținerea acestor înregistrări.”

Ce prevede articolul 139 alineatul 2 din CPP:

„Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificarea de instrumente de plată electronică, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică ori în cazul unor alte infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare.”

Proiectul de lege privind modificarea Codului de Procedură Penală a fost adoptat de Guvern, miercuri, 28 decembrie, și urmează să fie trimis Parlamentului spre adoptare.

  Prin decizia nr 55 din februarie 2020, CCR a exclus posibilitatea ca înregistrările realizate de serviciile de informații pe baza mandatelor de siguranță națională (MSN) să mai poate fi utilizate ca mijloace de probă în procesul penal. 

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie