În ce situații poate fi ridicată o mașină de către autorități chiar dacă e parcată legal

0
Publicat:

Polițiștii ar putea avea posibilitatea să relocheze vehiculele staționate regulamentar, în anumite circumstanțe, conform unui proiect de ordonanță, aflat în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne. Proprietarii mașinilor nu vor fi nevoiți să suporte costurile pentru ridicare și transport.

Și mașinile parcate regulamentar ar putea fi ridicate FOTO Poliția Locală Timișoara

În prezent, legislația rutieră prevede doar la ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Noul proiect de OUG are ca scop modificarea acestei practici, pentru a permite ridicarea vehiculelor parcate legal, notează avocatnet.ro.

Situații speciale de relocare a mașinii

Potrivit proiectului, polițiștii de circulație sau polițiștii locali vor putea decide relocarea vehiculelor parcate regulamentar în următoarele situații:

Lucrări sau servicii publice: Atunci când se desfășoară lucrări sau servicii publice de interes național sau local.

Intervenții de urgență: Pentru intervenția serviciilor de urgență în scopul prevenirii sau limitării efectelor unor accidente, calamități sau dezastre.

Măsuri de ordine și siguranță publică: Pentru instituirea unor măsuri de ordine și siguranță publică.

Relocarea vehiculelor se va face fie din oficiu, fie la cererea administrației publice locale, administratorului drumului public sau a instituțiilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență.

Vehiculele relocate vor fi duse în zone de parcare sau în locuri special amenajate în același sector administrativ.

Cheltuielile pentru ridicarea, transportul, parcare sau depozitarea vehiculului relocat vor fi suportate integral de către administrația publică locală sau de administratorul drumului public. Așadar, proprietarii vehiculelor nu vor fi obligați să plătească nimic.

Proiectul de ordonanță stabilește și că autoritățile trebuie să ia măsuri pentru a informa proprietarul sau deținătorul vehiculului cu privire la locul unde vehicului i-a fost relocat.

Creșterea valorii punctelor-amendă

Acest proiect prevede, de asemenea, o creștere a valorii punctelor-amendă începând cu anul următor și acordarea puterii polițiștilor de a amenda șoferii în baza înregistrărilor camerelor de bord sau a camerelor de supraveghere.

Este important de menționat că proiectul de ordonanță trebuie să fie adoptat de Executiv și publicat în Monitorul Oficial pentru a deveni lege.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi