ICCJ a desemnat judecătorii din completurile de cinci pentru anul 2023

0
Publicat:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a desemnat, marţi, prin tragere la sorţi, membrii completurilor de cinci judecători care vor funcţiona în anul 2023.

Au fost traşi la sorţi și membrii a două completuri în materie civilă Foto: Arhivă

Prin hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi s-a stabilit funcţionarea în cadrul Instanţei supreme, în cursul anului 2023, a două completuri de cinci judecători în materie penală şi a două completuri de cinci judecători în alte materii decât cea penală, conform Agerpres.

În urma tragerii la sorţi, Completul 1 penal este format din: Valentin Gheorghe Chitidean, Ana Hermina Iancu, Luminiţa Criştiu-Ninu, Eleni Cristina Marcu şi Oana Burel.

Completul 2 penal va fi compus din: Lucia Tatiana Rog, Simona Elena Cîrnaru, Maria Francisca Vasile, Elena Barbu şi Mircea Mugurel Şelea.

De asemenea, au fost traşi la sorţi membrii a două completuri în materie civilă.

Completul 1 civil este format din: Ana Roxana Tudose, Cristinel Grosu, Mirela Vişan, Andreia Liana Constanda şi Iulia Petronela Niţu.

Completul 2 civil este format din: Maria Hrudei, Liliana Vişan, Adina Oana Surdu, Monica Ruxandra Duţă şi Lavinia Curelea.   

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!