„Hotline” pentru tinerii cu Bac, dar fără diplomă originală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de liceu de anul acesta care au probleme cu recunoaşterea de către universităţile străine a adeverinţei de Bac, primită în loc de diplomă, pot cere informaţii şi ajutor consilierilor specializaţi, în cadrul unei platforme lansate luni online.

Tinerii care au promovat anul acesta examenul de Bacalaureat au la dispoziţie de azi un site cu informaţii privind situaţia adeverinţelor care înlocuiesc diplomele care atestă că au trecut cu brio examenul de maturitate. 

În ajutor le-au venit specialiştii Grupului EDUCATIVA, cei care consiliază gratuit elevii pentru admiterea la studii în străinătate şi organizatorii Târgului RIUF. 

Asta în contextul în care mulţi absolvenţi de liceu au întâmpinat dificultăţi sau chiar au fost respinşi iniţial de universităţi din străinătate din cauză că statul român nu le poate elibera anul aceasta diploma de Bac.

„Platforma este menită să explice foarte clar situaţia apărută, excepţional, în acest an, cu diplomele de Bac, atât reprezentanţilor universităţilor străine, în limba engleză, cât şi elevilor şi părinţilor care se confruntă cu dificultăţi în înscrierea peste hotare. Mulţi dintre ei au intrat în panică, au fost copii care ne-au sunat plângând pentru că nu ştiau ce să facă, le era teamă că-şi pierd locul. Noi îi putem ajuta cu informaţii, de unde pot obţine actele cerute de universităţi, putem discuta cu universităţile să le explicăm situaţia, mai departe depinde de fiecare instituţie“, a explicat Arda Antonescu, consilier pentru studii în străinătate la EDUCATIVA.

Documente cerute de la directorii liceelor

Antonescu a adăugat că ţările unde deja au plecat la studii românii în ultimii ani, cum ar fi Marea Britanie, Franţa sau Olanda, nu au pus mari probleme, iar universităţile au înţeles situaţia particulară, mai ales că acolo avem o imagine bună. 

„Practic sunt două cazuri: fie li se spune din start că nu le acceptă adeverinţa, cum s-a întâmplat în Germania, unde regulile sunt mai stricte, fie li s-au cerut documente suplimentare, cum ar fi o scrisoare oficială semnată de directorul liceului unde au studiat. De obicei, se rezolvă aceste situaţii“, a mai spus consilierul.

Un caz mai puţin fericit, publicat recent de „Adevărul“, a fost al unei eleve din Braşov, acceptată la medicină la Universitatea din Rostock, cu bursă germană, care a fost respinsă iniţial din cauza adeverinţei de Bac. 

Andreea Velicu a fost acceptată până la urmă, după ce autoritatea germană care gestionează actele de studii ale străinilor (ZAB) a acceptat documentul care anul acesta înlocuieşte diploma originală de Bacalaureat. 

„S-a rezolvat până la urmă, cei de la ZAB ne-au răspuns pe email şi au spus că poate fi luată în considerare adeverinţa respectivă. Aşa că fata va merge până la urmă unde şi-a dorit, la Medicină la Universitatea din Rostock. Ar fi fost culmea, mai ales că nu era doar fata mea, erau patru elevi foarte buni din România, foarte buni, cu bursă germană, care riscau să piardă locul la universităţile dorite”, ne-a povestit mama Andreei Velicu.

Epopeea tipăririi diplomelor de Bac

În acest an, absolvenţii de Bacalaureat au fost nevoiţi să utilizeze, pentru înscrierea la facultăţi, adeverinţe speciale eliberate în original de către unităţile de învăţământ şi ştampilate de inspectoratele şcolare. 

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a dat însă asigurări că nu vor fi probleme la nivel internaţional cu recunoaşterea acestor adeverinţe, iar cazurile punctuale vor fi rezolvate de autorităţi.

În anii anteriori, în 10 zile de la promovarea examenului puteau primi diploma în original. Însă anul acesta, procesul a fost stopat după ce Ministerul Educaţiei a sistat colaborarea cu firma Romdidac, cea care a deţinut monopol asupra tipăririi diplomelor şcolare şi universitare. 

Tocmai acest monopol a intrat în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), anul trecut. „Adevărul“ a dezvăluit în premieră modul în care ministerul a dat drept exclusiv de tipărire pentru fosta firmă de stat, privatizată între timp, fără respectarea normelor de achiziţie publică.


Pe aceeaşi temă:

Platformă EDUCATIVA pentru absolvenţii care au probleme în străinătate din cauza adeverinţei de Bac

Eleva din Braşov, acceptată la Medicină în Germania cu adeverinţa de Bac

Adeverinţa de Bac, refuzată de universităţile germane

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită