Gorghiu, reacție privind protestul magistraților: Proiectul pensiilor de serviciu, în responsabilitatea Ministerului Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Justiției a subliniat necesitatea identificării unor soluții de echilibru între respectarea angajamentelor de reformă asumate și cel al asigurării funcționalității și eficienței sistemului judiciar. Totodată, ministrul a arătat că proiectul intră în responsabilitatea Ministerului Muncii. 

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

„Ministerul Justiției respectă dreptul magistraților la liberă exprimare, dar pornește de la premisa că dialogul este soluția rezolvării oricărei probleme a sistemului judiciar, nu protestul. Principiul conform căruia nicio pensie nu poate să depășească salariul este unul moral. Societatea românească așteaptă această reformă a pensiilor de serviciu”, a transmis ministrul Justiției, Alina Gorghiu, cu privire la decizia unor instanțe judecătorești de încetare a activității.

Ministrul a mai arătat că „proiectul privind pensiile de serviciu reprezintă un jalon din cadrul PNRR, a cărui atingere intră în responsabilitatea Ministerului Muncii, ca minister de linie”.

„Prin urmare, analiza de oportunitate, armonizarea prevederilor proiectului pentru toate categoriile profesionale, consultările cu reprezentanții profesiilor vizate (inclusiv cele din domeniul justiției) sunt pași prealabili parcurși de Ministerul Muncii în vederea obținerii unei soluții agregate și materializate în proiectul de lege menționat”, a transmis ministrul.

Ministerul Justiției a subliniat totodată „necesitatea identificării unor soluții de echilibru între imperativul respectării angajamentelor de reformă asumate de statul român, inclusiv în sectorul pensiilor, și cel al asigurării funcționalității și eficienței sistemului judiciar, a calității actului de justiție privit ca serviciu public”.

„MJ își reafirmă deschiderea către colaborare și dialog constructiv cu CSM pe orice temă privind sistemului judiciar” a declarat Alina Gorghiu, ministrul Justiției”, a mai arătat sursa citată.

Blocaj în Justiție 

Mai multe instanțe și parchete din București și din țară au anunțat că protestează față de iminentele modificări privind pensiile speciale, urmând ca activitatea să fie suspendată pe termen nelimitat.

Totodată, judecătorii întruniţi în Adunarea Generală au decis să sesizeze Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului, Preşedintele României, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Preşedintele Senatului, pentru a sprijini întregul corp al magistraţilor, prin formularea obiecţiilor de neconstituționalitate la Curtea Constituţională a României.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare