Gorghiu: 150 de fugari au fost aduși din Germania anul acesta. Nu putem aresta toți cetățenii de frică că fug

0
Publicat:

Ministrul Justiției a afirmat la Digi24 că 150 de fugari au fost aduși în țară din Germania în ultimul an. Potrivit termenului de executare a mandatului european, Cherecheș ar trebui să fie adus în țară în primăvara anului viitor. 

FOTO Inquam Photos

„Nu putem să arestăm toți cetățenii români de frică că fug. Doar instanța poate decide aceste măsuri. Nu poți să ții cu control judiciar o persoana în timpul urmăririi penale, nu poți să obligi instanța să dea control judiciar unei persoane condamnate doar în primă instanță”, a explicat ministrul în cazul celor care pleacă din țară înainte de condamnarea definitivă.

„Poate pleca oricând din țară, dar problema este că nu se mai întoarce după ce are hotărârea de condamnare definitivă și ajungem la un subiect care este important, acele brățări electronice, care sunt foarte importante. Avem deja legislația în acest moment, dar avem din 2021 o legislație care permite monitorizarea electronică a tuturor persoanelor cercetate sau judecate în cadrul unui proces penal și sunt convinsă că vom avea resurse financiare alocate, astfel încât să achiziționăm brățările”, a explicat ministrul Alina Gorghiu.

Ministrul a mai adăugat că „dacă nu ai o măsură care să-l împiedice să plece din țară nu ai ce să-i faci”.

Despre aducerea în țară a fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, ministrul a explicat că „acea procedură simplificată, respinsă de Cherecheș, care ar fi durat 10 zile de la data la care și-ar fi dat consimțământul. „Dacă persoana respectivă nu agreează procedura simplificată, decizia definitivă privind executarea mandatului european de arestare se ia în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei căutate. Nu vă dau termene pe care mi le imaginez. Mai există o excepție, în cazuri particulare, excepționale, când mandatul nu poate fi executat în acel termen, autoritatea judiciară de executare e obligată să ne informeze pe noi, instanta din Cluj, în cazul domnului Chereches, indicând motivele si în acest caz termenul poate fi prelungit cu 30 de zile suplimentare”, a mai spus Gorghiu.

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat