Frăția Ortodoxă a forțat intrarea la discursul lui Orban: „De la voievozi nu am mai avut un conducător să țină cu neamul”

0
Publicat:

Membrii organizației „Frăția Ortodoxă” au încercat să intre la evenimentul organizat la Băile Tușnad, acolo unde premierul Ungariei, Viktor Orban, a ținut un discurs în fața etnicilor maghiari. Activiștii au rămas însă la ușă, intrarea fiind asigurată pe baza unei liste. 

FOTO Inquam Photos Laszlo Beliczay

După ce organizatorii nu au permis accesul membrilor Asociaţiei „Frăţiei Ortodoxe” la evenimentul de la Băile Tușnad, intitulat „Vremea păcii”, unde premierul maghiar Viktor Orban a ținut un discurs, membrii organizației „Frăția Ortodoxă” au venit la eveniment și au încearcat să forțeze intrarea”, a transmis într-un video șeful Asociației „Frăția Ortodoxa”, Dan Grăjdeanu. 

Grăjdeanu a mai susținut: „Viktor Orban s-a izolat de frica românilor, nu permite accesul tricolorilor, deși este pe teritoriul României. Să nu vă fie teamă. Acum am fost câteva sute. La anul să îndrăzniți să veniți, să vedeți că nu am pățit nimic. Suntem aici cu copii, femei, bărbați, mai în vârstă mai tineri. Nimeni nu a pățit absolut nimic, așa că să aveți curaj de acum încolo”. 

„Să fiți alături de noi pentru că de noi depinde. Vedeți că acești conducători pe care îi avem ne-au trădat, așa cum au făcut-o întotdeauna. De la voievozi încoace nu am mai avut un conducător care să țină cu neamul românesc. Depinde de noi, de patrioți. Vă chemăm să vă alăturați”, le-a mai transmis Dan Grăjdeanu românilor. 

Orban, ironii la adresa autorităților române 

Premierul Viktor Orban și-a început discursul fiind ironic vizavi de temele despre care a susținut că i s-a cerut să nu le avbordeze.

„Într-un document oficial, vă fac cunoscut acest lucru, anul acesta, MAE român, din câte am înțeles, ne-a venit în ajutor și mi-a scris ce să spun și ce trebuie să evit. Ni se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot aduce atingere simbolurilor naționale românești, bine, putem să convenim asta. Urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile românești și secuiești”, a spus șeful Guvernului de la Budapesta.

Totodată, șeful Guvernului maghiar a mai explicat: „Există subiecte despre care putem vorbi doar să nu le punem în lumina proastă. (...) Valorile occidentale înseamnă migrație, LGBT și război. Nu trebuie să le punem noi în lumină proastă, pentru că se pun ele singure. Și mai trebuie să evităm discursurile xenofobe sau cu tentă xenofobobă referitoare la migrație”, a mai spus premierul Ungariei.

„Ce oferim noi prietenilor români, în primul rând dacă președintele român vine în Ungaria să țîină un discurs, și noi îl tot invităm, noi nu o să stabilim ce poate spune și despre ce subiect”, a mai atras atenția Viktor Orban.

Șantaj privind aderarea la Schengen 

Potrivit politologului Cristian Pîrvulescu, premierul maghiar a șantajat România privind obiectivul său de aderare la spațiul de liberă circulație european. 

„Ambiția națională română cea mai mare este susținută de partea maghiară și va atragem atenția că din 2024 1 iulie, Consiliul va avea presedinție maghiară și vrem să obținem statutul de stat membru pentru România”, a mai atras atenția Viktor Orban, încheind discursul cu o remarcă privind conducerea Executivului român: „România are un premier nou, la mulți ani, să fie sănătos, e al 20-lea premier român de când sunt prim-ministru. Poate la a 20-a încercare ne iese”.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție