Fost director la Romarm, achitat într-un dosar privind achiziţionarea la suprapreţ de genţi pentru muniţie

0
Publicat:

Nicuşor-Mircea Mihai, fost director comercial în cadrul companiei Romarm, a fost achitat definitiv joi de Curtea de Apel Bucureşti pentru instigare la abuz în serviciu şi complicitate la cumpărare de influenţă, relatează Agerpres.

Fostul director comercial al Romarm a fost achitat într-un dosar penal FOTO Romarm

Este vorba despre un dosar în care a fost acuzat de DNA că a intervenit pentru ca fabrica de armament de la Cugir să cumpere de la o prietenă mii de genţi speciale pentru muniţie la preţuri supraevaluate.

În acelaşi dosar a fost achitat şi Cristian Mihai Ion Bratu, fost şef al Serviciului Inspecţie Generală Anticorupţie din cadrul Romarm. Decizia de achitare vine după ce judecătorii au anulat toate interceptările efectuate de DNA şi au aplicat deciziile Curţii Constituţionale prin care a fost restrâns câmpul de aplicare al normei ce incriminează abuzul în serviciu.

Cea care a vândut fabricii de armament genţile la suprapreţ, Aura Claudia Mariş (reprezentantă a unei asociaţii nonprofit ce sprijină persoanele cu dizabilităţi), a primit o pedeapsă de doi ani cu suspendare pentru cumpărare de influenţă.

Presiuni pentru a-l determina să cumpere gențile

Conform DNA, în perioada noiembrie 2014 - noiembrie 2015, Claudia Aura Mariş şi o altă persoană au derulat, prin intermediul a două societăţi comerciale, dar şi al asociaţiei a cărei reprezentată susţine că ar fi, un circuit financiar prin care au vândut Societăţii Fabrica de Arme Cugir câteva zeci de mii de genţi speciale (K4 şi K5), la suprapreţ.

La data de 22 decembrie 2015, Fabrica de Arme Cugir a organizat o altă licitaţie având ca obiect achiziţionarea aceloraşi tipuri de genţi, de această dată asociaţia reprezentată de Mariş fiind clasată pe locul al treilea.

Claudia Aura Mariş era prietenă cu Nicuşor-Mircea Mihai, iar Fabrica de Arme Cugir este una dintre filialele Romarm.

''În aceste condiţii, Claudia Aura Mariş, împreună cu inculpatul Mihai Nicuşor-Mircea, a demarat o adevărată ofensivă pentru a-l determina pe directorul general al Fabricii de Arme Cugir să rezilieze contractul încheiat cu câştigătorul licitaţiei. De asemenea, cei doi exercitau presiuni pentru a-l determina să cumpere apoi, de la asociaţia inculpatei, cel puţin 12.000 genţi (ce fuseseră achiziţionate de către societatea controlată de inculpată anterior organizării licitaţiei)'', arată DNA.

Insistenți și agresivi

Procurorii susţin că, pe 21 şi 22 ianuarie 2016, Aura Claudia Mariş s-a deplasat personal la Cugir unde a încercat în mod insistent şi agresiv să-l determine pe director să cumpere genţile respective, fără a reuşi acest lucru.

''Pe de altă parte, inculpata, atât personal, cât şi prin intermediul altor persoane, a depus la sediul C.N. Romarm mai multe documente care au avut ca urmare trimiterea, la Fabrica de Arme, a unei echipe de control conduse de inculpatul Bratu Cristian Mihai Ion, pentru a verifica, printre altele, şi modul în care s-au derulat procedura de licitaţie pentru achiziţionarea genţilor, dar şi contractul subsecvent. Scopurile urmărite de inculpatul Mihai Nicuşor-Mircea, transmise lui Bratu Cristian Mihai Ion şi acceptate de acesta, au fost revocarea din funcţie a directorului, astfel încât noua persoană ce i-ar fi urmat la conducere să poată demara o nouă procedură de achiziţie pentru genţile licitate în decembrie 2015, iar câştigătoare să fie declarată inculpata Mariş Claudia Aura'', susţineau procurorii anticorupţie.

A încercat să înghită un bilețel

Conform DNA, la instigarea lui Nicuşor-Mircea Mihai, echipa de control a întocmit un raport în care a denaturat realitatea situaţiei din fabrică, identitatea vinovaţilor şi normele aplicabile, raport care a avut ca urmare demiterea directorului general al fabricii pentru fapte comise de alte persoane.

În acelaşi context şi în acelaşi scop, în perioada februarie - martie 2016, cu ajutorul moral al directorului comercial Nicuşor-Mircea Mihai, Aura Claudia Mariş i-a promis unei persoane din conducerea fabricii de armament (denunţător în cauză) o sumă de bani, pentru ca acesta să se folosească de influenţa asupra noului director general, astfel încât să îl determine să achiziţioneze genţile respective.

În martie 2016, Aura Claudia Mariş s-a întâlnit cu denunţătorul într-o cameră de hotel, l-a percheziţionat corporal să vadă dacă are aparatură de interceptare, apoi i-a oferit suma de 3.000 de lei şi i-a promis încă 6.000 lei dacă va reuşi să-l determine pe noul director al fabricii de la Cugir să permită achiziţionarea celor 20.000 de genţi de la asociaţia ei. Sumele de bani au fost scrise pe un bileţel, de teamă să nu fie interceptată, iar când procurorii au intrat în cameră, ea a încercat să înghită acel bileţel, dar nu a reuşit.   

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete