Fondatorul „Doi şi-un sfert” Mihai Tânjală va fi extrădat în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Tânjală a fugit din ţară imediat după ce a fost condamnat

Căutat de patru ani prin Interpol pentru că se sustrăgea executării unei pedepse pentru corupţie, fostul deputat Mihai Tânjală va fi extrădat în România. Tânjală, care este fondatorul celebrei unităţi „Doi şi-un sfert”, fusese capturat în decembrie anul trecut, în insulele Cayman.

Apelul lui Mihai Tânjală la decizia de extrădare a fost respins de autorităţile judiciare ale insulelor Cayman, teritoriu britanic din Marea Caraibelor. Asta în ciuda faptului că fostul deputat a declarat că viaţa sa este în pericol dacă s-ar întoarce în România, iar procesul în urma căruia a fost condamnat ar fi fost motivat politic. Decizia este definitivă, iar Tânjală urmează să fie adus în România.

Mihai Tânjală a fost ofiţer de contrainformaţii înainte de 1989. El este cel care a fondat fosta unitate de informaţii a Ministerului de Interne UM 0215, cunoscută sub numele „Doi şi-un sfert”.

În perioada 1995-1996 a fost deputat PDSR şi a fost membru al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

El a fost condamnat în 2011, la 5 ani de închisoare, pentru că ar fi vândut active ale unei companii de stat, SC ICMUG SA Giurgiu, la preţuri modice, unor firme pe care le controla prin interpuşi. Este vorba despre o clădire administrativă şi un ansamblu de blocuri în construcţie, inclusiv terenul aferent. Clădirile au fost vândute apoi la preţul pieţei, ceea ce i-a adus lui Tânjală un profit 500.000 de euro, calculaţi la cursul mediu al anului 2004, arătau procurorii în rechizitoriul cu care l-au trimis în judecată pe fostul deputat.

Cerere de revizuire admisă

Fostul deputat a fugit din ţară imediat după ce a fost condamnat. A stat timp de câţiva ani în Statele Unite, unde ar fi devenit proprietarul unui aeroport. A făcut cerere de azil în Insulele Cayman, dar a renunţat la aceasta. A intrat pe acest teritoriu fără să fie depistat, venind din Bahamas. Autorităţile din Cayman l-au prins în timp ce încerca să treacă în Jamaica.

Mihai Tânjală mai are totuşi o şansă să scape de închisoare. În aprilie 2016, Curtea De Apel Bucureşti a admis contestaţia lui Tânjală, formulată împotriva deciziei din 19 octombrie 2015 a Judecătoriei Giurgiu, prin care i-a fost respinsă cererea de revizuire a condamnării din 2011 la 5 ani de închisoare pentru decizii abuzive luate când era administrator al SC ICMUG SA Giurgiu, societate la care statul era acţionar.

„Desfiinţează, în întregime, sentinţa penală apelată şi dispune trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, respectiv Judecătoria Giurgiu, spre rejudecare, cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă