Fiul lui Sile Cămătaru, capturat în Italia

0
Publicat:

Dani Bilanț, unul dintre băieții lui Sile Cămătaru, a fost prins în Italia, după ce a fost dat în urmărire internațională în dosarul în care este acuzat că și-a hărțuit și amenințat fosta iubită, potrivit unor surse.

Fiul lui Sile Cămătaru a fost reținut în Italia / Foto: Arhivă

Acesta este judecat pentru că a încălcat un ordin de protecție emis fiindcă și-a hărțuit iubita și a amenințat-o cu moartea. 

„Pe numele acestuia, Judecătoria Sectorului 6 a emis la data de 6 iunie 2022 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare, pentru infracțiuni la regimul rutier și nerespectarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecție provizoriu.”, se arată într-un comunicat al poliției.

Autoritățile italiene urmează să demareze procedura prevăzută pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare, în vederea predării. 

La momentul acela, Daniel Vasile Balint, alias Dani Cămătaru, le-a cerut judecătorilor să anuleze ordinul de protecție din cauza căruia a primit pedeapsa. Cu toate că ulterior, victima și-a retras acuzațiile, dosarul a mers mai departe și bărbatul a fost condamnat pentru că a încălcat ordinul de protecție.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie