Firmele fraților Micula rămân sub sechestru: ÎCCJ a dat câștig de cauză ANAF

0
Publicat:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunţă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză ANAF şi a menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra companiilor S.C. European Food S.A. şi S.C. Transilvania General Import Export S.R.L.

Frații Viorel și Ioan Micula FOTO: Adevărul

”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauzǎ ANAF, privind acţiunea prin care a blocat unele bunuri ale companiilor European Food S.A. şi Transilvania General Import Export S.R.L., pentru a se asigura că statul poate recupera sumele acordate ilegal în cazul Micula. Astfel, instanţa supremă a confirmat că măsurile luate de ANAF – prin care au fost puse sub sechestru bunuri ale acestor firme – sunt legale şi justificate. Decizia are rolul de a proteja interesele statului şi de a garanta recuperarea ajutorului de stat declarat nelegal de Comisia Europeană”, arată reprezentanţii ANAF, luni, într-un comunicat de presă, scrie News.

ANAF explică faptul că a instituit măsuri asigurătorii, în cursul anului 2024, pentru recuperarea ajutorului de stat în cazul Micula, în baza Deciziei Comisiei Europene C (2015)2112 final din 30 martie 2015, având în vedere că, în urma analizării stării de fapt fiscale a debitorilor persoane fizice şi juridice, care răspund în solidar pentru rambursarea ajutorului de stat, au fost identificate elemente privind înstrăinarea unor bunuri mobile si imobile.

Potrivit sursei citate, în baza probelor prezentate şi a argumentelor invocate în faţa instanţelor de judecată ANAF a menţinut deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii în vederea recuperării ajutorului de stat ilegal stabilit prin Decizia Comisiei Europene din anul 2015, ca urmare a unor hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au aflat dosarele nr. 435/35/2024 şi nr. 505/35/2024 având ca părţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi S.C. European Food S.A., precum şi S.C. Transilvania General Import Export S.R.L.

În dosarul nr. 435/35/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin hotărârea judecătorească din 15 octombrie 2025, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtã Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva Sentinţei civile nr. 246 din data de 16 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. A casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, a respins capătul de cerere formulat de reclamanta Societatea European Food S.A. vizând anularea Deciziei de instituire a mãsurilor asigurãtorii, ca neîntemeiat.

Totodată, în dosarul nr. 505/35/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin hotărârea judecătorească pronunţată în 30 octombrie 2025 a respins recursul formulat de reclamanta Transilvania General Import-Export SRL împotriva Sentinţei nr. 249 din 19 decembrie 2024 a Curţii de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

”Astfel, în vederea aplicării tuturor măsurilor cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Deciziei Comisiei Europene C(2015)2112 final din 30 martie 2015, ANAF a asigurat conservarea patrimoniului persoanelor juridice şi fizice care răspund în solidar pentru rambursarea ajutorului de stat în cazul Micula, prin dispunerea măsurilor asigurătorii”, arată ANAF.

Şase dintre cele 78 de percheziţii derulate, luni, în cadrul Operaţiunii JUPITER au loc în judeţul Bihor, fiind vizaţi, potrivit unor surse judiciare, fraţii Micula, dar şi firme apropiate. Anchetatorii suspectează că ar fi transferat ilicit active semnificative, în valoare de 163 milioane lei, către societăţi comerciale aflate în sfera de control pentru a împiedica statul să recupereze ajutor de stat acordat ilegal.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare