Două găleți dintr-un autocar românesc, motiv de îngrijorare printre polițiști: „Amestecul este atât de dens, încât nu putem vedea dacă este ceva ascuns înăuntru”

0
Publicat:

În urma unei acțiuni ample desfășurate de autoritățile germane, mai multe autocare de la depoul din Frankfurt am Main au fost scoase din circulație, fiind nesigure pentru pasageri. Printre acestea s-a aflat și un autocar românesc, în care două găleți verzi au atras atenția ofițerilor.

FOTO: Shutterstock

Acțiunea a avut loc la depoul companiei de transport public de pe Mannheimer Straße, în apropierea gării centrale. Aproximativ 100 de polițiști și inspectori vamali au verificat autobuze turistice pe parcursul a opt ore, duminică, 11 ianuarie.

„Este o acțiune unică la nivel național. Frankfurt este un nod esențial pentru transportul cu autocarul”, a declarat Jörg Lang, șeful operațiunii.

Autocarele au fost oprite atât pe autostradă, cât și în zona gării, după care au fost escortate la depou pentru inspecții tehnice, verificarea documentelor și controlul bagajelor.

În urma controalelor, un autocar supraetajat, înmatriculat în Bosnia și Herțegovina, a fost scos imediat din trafic.  

„Sperăm că mai poate frâna”, au spus reprezentanții autorității regionale din Darmstadt, inspectând roțile vehiculului.

Sunetul produs la oprirea motorului a confirmat suspensia defectă, iar frânele și servodirecția erau nefuncționale. Pasagerii au fost nevoiți să coboare, să își ia bagajele și să își continue drumul pe cont propriu.

„În această stare, continuarea călătoriei este imposibilă. Este extrem de periculos”, au explicat agenții.

Polițiștii au mai verificat și timpii de condus ai șoferilor, constatând situații alarmante.

„Unii șoferi sunt deja pe drum de 26 de ore. Am avut și cazuri cu peste 30 de ore”, au precizat inspectorii specializați în transportul de persoane.

La scanarea bagajelor, două găleți verzi dintr-un autocar românesc au ridicat suspiciuni, deoarece pe aparatul cu raze X apărea o masă densă și întunecată.

„Amestecul este atât de dens, încât nu putem vedea dacă este ceva ascuns înăuntru”, a explicat un inspector vamal.

Citește în continuare pe Click!.ro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima