Două dintre operele lui Brâncuși au fost înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO FOTO

0
Publicat:

Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu, realizat de Constantin Brâncuși, și Frontierele Imperiului Roman - Dacia au fost înscrise astăzi, 27 iulie, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 46-a sa sesiune, de la New Delhi, India, ce se desfășoară în perioada 21-31 iulie 2024.

Ansamblul Munumental ”Calea Eroilor” FOTO: Primăria Tg. Jiu

Dosarul de nominalizare a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“ a fost redepus de către România în 2018, în urma eforturilor Guvernului României, după ce un prim dosar depus în 2013 a fost retras în 2015.

Începând cu 2022, problematica a făcut obiectul unui grup de lucru interinstituțional inițiat de Ministerul Afacerilor Externe în vederea coordonării eforturilor pentru susținerea și promovarea dosarelor naționale la UNESCO. 

„Calea Eroiloreste un ansamblu sculptural ridicat între anii 1937-1938, constituit treptat, mai întâi din Coloana fără Sfârşit, închinată eroilor căzuţi în 1916 pe malul Jiului şi Poarta Sărutului, care a fost desăvârșit cu Masa Tăcerii înconjurată de 12 scaune rotunde, completate de alte 30 de scaune cu tăblia pătrată, toate aşezate direct pe pământ, ca soclu natural. Opera sculpturală reprezintă un punct de cotitură în istoria artei moderne, în special a sculpturii monumentale moderne și a artei publice.

Frontierele Imperiului Roman – Dacia  reprezintă cea mai complexă nominalizare pentru Lista Patrimoniului Mondial pregătită până acum de România. Dosarul depus în 2023 conține 285 de componente – castre legionare și castre auxiliare cu așezări civile, castre de marș (temporare) și turnuri, propuse individual sau în grupuri care includ și alte elemente de fortificație – distribuite  de-a lungul a peste 1.000 de kilometri, în 123 de unități administrativ-teritoriale, respectiv în 16 județe ale României.

Premierul Marcel Ciolacu a salutat pe Facebook această recunoaștere internațională.

”După 33 de ani de demersuri, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“, realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, a intrat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Această recunoaștere internațională reprezintă atât un tribut artistic profund pentru valoarea operelor marelui Constantin Brâncuși, cât și o oportunitate pentru Târgu Jiu și regiunea Olteniei de a atrage vizitatori din întreaga lume, care să se conecteze cu istoria și tradițiile românești.Felicitări tuturor celor care au contribuit la această reușită!”, a scris Marcel Ciolacu.

De asemenea, Raluca Turcan a numit momentul ca fiind o zi istorică pentru patrimoniul din România. 

Tezaurul pe care Constantin Brâncuși l-a lăsat românilor la Târgu Jiu devine oficial bun cultural al umanității. Se confirmă astfel valoarea universala excepțională a acestui sit cultural, demn de admirație și protecție internațională. Recunoașterea primită azi ne obligă să protejăm Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, să-l păstrăm intact pentru generațiile viitoare și pentru memoria culturală a umanității. Este un angajament pe care țara noastră îl ia la nivel național, dar și la nivel local, în orașul în care a fost creat ansamblul monumental”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Noile înscrieri completează prezența românească pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, care în acest moment, mai include alte nouă obiective de patrimoniu cultural și natural: Delta Dunării (1991), Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mânăstirea Hurezi (1993), Cetățile dacice din Munții Orăștiei (1999), Centrul Istoric Sighișoara (1999), Biserici de lemn din Maramureș (1999), Pădurile seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei (2017) și Peisajul cultural minier Roșia Montană (2021).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică