Dosarul elevilor traficanți de droguri. Directoarea Colegiului „Caragiale”: Am transmis peste tot. Părinții au reacții violente și agresive

0
Publicat:

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L Caragiale” din București a declarat că a semnalat de mai multe ori, inclusiv Poliției, că unii elevi consumă droguri. Ea a precizat că a întâmpinat probleme, părinții având reacții „violente și agresive”, fiind chiar amenințată că va fi dată în judecată.

Droguri în liceele din București / Foto: Arhivă

Directoarea a făcut aceste declarații la Euronews România, în contextul anchetei declanșate de DIICOT care vizează o grupare formată din 20 de elevi și studenți care distribuiau droguri în mai multe școli și licee din București, inclusiv în instituția pe care o conduce.

„Nu numai că avem cunoștință, am și transmis și părinților. Am transmis peste tot. Nu sunt de acord neapărat cu ideea că directorii știau. Mă doare și pe mine personal. Este o școală la imaginea căreia am muncit foarte mult... Eu i-am informat pe părinți, atunci când am știut. Părinții sunt cei care, cel puțin din experiența mea, au reacții violente și agresive la adresa mea, pentru că cer dovezi. Vă dați seama că nu pot să intru în grupurile sanitare dacă am o suspiciune sau un elev mi-a transmis că se petrece un lucru. Stau afară. Părinții vin când sunt chemați la școală și îmi spun: «vă dau în judecată! Ce aveți cu copilul meu? Eu vreau dovada»”, a spus ea.

Andreia Bodea a mai precizat că nu putea să umble în ghiozdanul elevilor și că a alertat Poliția atunci când a aflat că se consumă droguri în toaletele instituției. „Am chemat Poliția, am chemat Salvarea și lucrurile au rămas tot așa. (...) Nu am sesizat DIICOT-ul ca atare. Am sesizat Poliția. În momentul în care am chemat salvarea, automat că a venit și Poliția. Am sesizat părinții, ceea ce mi se pare normal. Nu e ca și cum lucrurile ar fi fost ascunse sub preș”, a mai precizat directoarea.

Agenția antidrog, prezentă la liceu

Directoarea a menționat că reprezentanți ai agenției antidrog au venit chiar și de două ori pe lună pentru a discuta cu elevii.

„Nu a trecut o lună în care în Caragiale au venit de două ori de la agenția antidrog, inclusiv împreună cu un fost consumator de droguri care acum din fericire a trecut printr-o cură de dezintoxicare. A venit și le-a vorbit. Nu a vorbit pe holuri, a vorbit în sala de festivități unui număr impresionant de clase. Au venit de două ori. Sunt doi psihologi - un domn și o doamnă - care săptămânal vin și discută în această școală cu elevii pe această temă”, a explicat ea.

Totuși, aceasta avertizează că informațiile transmise au ajutat prea puțin și că elevii care consumă droguri sunt „peste tot”. „Acel mesaj (al ofițerilor antidrog, n.red) ajută foarte puțin pentru că fenomenul este mult prea extins ca să mai putem să tratăm o tumoră, așa cum este acel fenomen, cu un algocalmin”, a concluzionat ea.

Ancheta DIICOT

Potrivit unor surse din DIICOT, printre cei vizați de trafic de droguri se află copii de funcționari de rang înalt din instituțiile statului. Printre liceele unde ar fi fost distribuite substanțele interzise sunt Liceul Traian și Liceul Hristo Botev.

Potrivit publicației citate, stupefiantele erau vândute și în Colegiul German Goethe, Colegiul Național I.L.Caragiale și Colegiul Economic Virgil Madgearu.

Gruparea de traficanți și-a început activitatea de vânzare de droguri elevilor în anul 2022. Un gram de cocaină era comercializat cu 100 de euro, în vreme ce marijuana se vindea cu 50 de euro/gram.

De altfel, la percheziții, oamenii legii au găsit mai multe tipuri de droguri.

„Suntem toți suspectați, doamnă, dar vi se pare trafic de droguri că ne vedem și noi seara și fumăm un joint? La marijuana, da. Dar fumăm d-ăla legal… La petrecere mai întâlnim și noi pe cineva, ne mai dă ceva. Nu avem un dealer sau să mergem noi să cumpărăm și nici nu dăm bani pe ea. Ne mai dă lumea la petreceri așa”, a declarat reporterilor un elev ieșit de la audieri.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online