Dosarul de conflict de interese al lui Klaus Iohannis, închis de procurorii Parchetului General

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul la preşedinţia României, Klaus Iohannis, poate răsufla uşurat. Procurorii au închis dosarul în care acesta era cercetat pentru conflict de interese. Iohannis mai are un hop de trecut pe 30 septembrie, când va afla dacă magistraţii Curţii Supreme vor judeca recursul Agenţiei Naţionale de Integritate în dosarul în care este acuzat de incompatibilitate.

Ancheta privind conflictul de interese în care s-ar fi aflat Klaus Iohannis a fost deschisă la finalul anului 2012, la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Inspectorii de integritate au sesizat Parchetul General în august 2013. 

Potrivit ANI, în 2010, Iohannis, în calitate de primar al Sibiului, a semnat un contract cu firma Tipografia Honterus SRL, deţinută de Forumul Democrat al Germanilor, în condiţiile în care actualul lider al PNL era preşedinte al Forumului.

Klaus Iohannis a declarat la acel moment că „este o interpretare excesivă a legislaţiei. Nu am fost nici măcar membru în Consiliul de Administraţie al firmei. Conflictul de interese ar fi putut să apară în măsură în care aş fi putut să am vreun beneficiu din acest act, or nici nu se pune problema de aşa ceva... Aceste chestiuni le-am discutat cu juriştii şi am constatat că nu este nici un fel de conflict de interese”.

Procurorii au clasat însă cauza, după ce au ajuns la concluzia că nu există toate elementele constitutive ale presupusei infracţiuni de conflict de interese sesizate de ANI.

Rezoluţia de clasare poate fi contestată în instanţă.

Verdictul în dosarul de incompatibilitate, la 30 septembrie

Aceasta este a două sesizare făcută de ANI referitoare la Iohannis. În aprilie 2013, agenţia a sesizat Parchetul pentru o presupusă stare de incompatibilitate a lui Iohannis, care ocupă simultan funcţia de primar şi pe cea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi la SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

Primarul Sibiului a contestat decizia ANI în 31 mai, la Curtea de Apel Alba Iulia. Anul trecut, la 25 septembrie 2013, instanţa a anulat raportul ANI.

Ulterior, preşedintele ANI, Horia Georgescu, a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească un prim termen pentru judecarea urgentă a 33 de dosare, inclusiv a celui în care Iohannis este acuzat de incompatibilitate.

Klaus Iohannis va afla pe 30 septembrie dacă judecătorii de la Curtea Supremă vor merge mai departe cu procesul prin care inspectorii de integritate vor să-i dovedească starea de incompatibilitate.

Pe aceeaşi temă:

Încă o zi cu emoţii pentru candidaţii la prezidenţiale

Uite neamţul, nu e neamţul: schimbare Iohannis cu Meleşcanu?

EXCLUSIV Klaus Iohannis. Secretele neamţului care vrea să fie preşedintele României

Iohannis: Dacă vreo instanţă constată că sunt incompatibil, voi renunţa la funcţia de primar al Sibiului

Iohannis a câştigat procesul cu ANI. Sentinţa nu este definitivă

UPDATE Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul General pentru un presupus conflict de interese săvârşit de Klaus Iohannis, primarul Sibiului

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete