DOCUMENT Ce conţine cel de-al doilea raport al Universităţii din Bucureşti care susţine că Victor Ponta a plagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta a primit al treilea verdict de plagiat privind teza sa de doctorat           Foto: Mediafax

Raportul de expertiză ştiinţifică solicitat de Universitatea din Bucureşti şi realizat de trei profesori români, dintre care doi predau la universităţi din Franţa (Strasbourg şi Sorbona Paris), arată că o treime din teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat: sute de pagini copiate integral, cărţi nemenţionate deloc în bibliografie şi ”o mare dezordine” în notele de subsol.

Raportul de expertiză ştiinţifică realizat de prof. dr. Simina Tănăsescu (Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti - UB), prof. dr. Vlad Constantinesco (Facultatea de Drept, Universitatea din Strasbourg) şi de conf. dr. Claudia Ghica-Lemarchand (prodecan al Facultăţii de Drept, Universitatea Sorbona Paris) este al treilea verdict de plagiat dat de experţii din lumea academică pe textul tezei de doctorat aparţinând premierului Victor Ponta, după deciziile emise de Comisia de Etică a UB şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

În analiza de aproximativ 10 pagini a celor trei experţi, prezentată miercuri în Senatul UB, aceştia încearcă să explice care sunt principiile generale ale unei teze de doctorat (”originalitatea” şi ”caracterul personal al muncii doctorandului”), dar şi definiţia plagiatului de la care au plecat (formula de la Harvard):

”Plagiatul reprezintă extragerea de idei sau de limbaj de la altcineva, fără a cita sursa conform regulilor în vigoare.”

Care a fost concluzia raportului de expertiză solicitat de Universitatea din Bucureşti:

Ce au descoperit cei trei profesori de Drept în lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta:

  • Motto-ul tezei de doctorat, un citat dintr-o frază a procurorului Tribunalului de la Nuremberg, este între ghilimele, însă ”fără a preciza sursa exactă”
  • Cele mai multe fraze preluate fără precizarea sursei sunt din preluate din cartea profesorului Dumitru Diaconu, ”Curtea Penală Internaţională”, în sistemul ”copy-paste”, inclusiv din prefaţa acestei lucrări, semnată de profesorul Victor Duculescu, la fel fără citarea sursei – sunt zeci de rânduri unde ”totul e identic, de la titlul utilizat până la ordinea cuvintelor, frazelor, paragrafelor”
  • Sute de rânduri copiate prin aceeaşi metodă ”copy-paste” şi din cartea lui Vasile Creţu  - ”Identitate de titlu, construcţie logică, ordine a frazelor... Procedeul de plagiat e evident nu numai în fraze, cuvinte, paragrafe, dar chiar şi în utilizarea caracterelor - boilduire”
  • Au fost utilizate fără citare şi indicare a sursei şi formulări traduse identic dintr-o carte publicată în limba engleză de acelaşi profesor Diaconu, de asemenea sute de rânduri  - ”această identitate totală demonstrează că sursa originală, cartea Dlui Diaconu, a fost voluntar ocultată în text (Ce ironic, în partea consacrată elementului moral al infracţiunii mens rea!)”
  • Clarifică situaţia preluării de reguli propuse într-un text internaţional – ”o parte din termeni şi din enumerarea infracţiunilor este necesar identică”, însă ”plagiatul este vădit prin faptul că ordinea paragrafelor şi a frazelor e identică, ca şi figurile de stil”
  • Autorul tezei nu respectă regulile în vigoare în mediul academic în ceea ce priveşte citarea, însă există şi exemple de citare corectă, ceea ce arată că autorul cunoaşte regulile academice
  • ”O mare dezordine” în notele de subsol – ”pentru întreaga lucrare nu există decât 15 note”, iar între prima notă şi cea cu numărul 15 nu există nicio altă notă de subsol, fără să existe vreo explicaţie
  • Două cărţi plagiate sunt citate (cartea lui Dumitru Diaconu şi a lui Ion Diaconu), însă nu este menţionată deloc la bibliografie cartea lui Vasile Creţu, la fel cum nu este precizată prefaţa semnată de Victor Duculescu – Ponta ”a împrumutat de la aceşti autori nu numai idei juridice, dar şi formularea lor”
  • ”Citarea unei cărţi în lista bibliografică finală nu este suficientă atunci când citatele sunt făcute în mod identic, aceasta necesită utilizarea ghilimelelor şi a unor referinţe precise”, explică experţii regula citării corecte
  • În total, din cele patru surse, aproape 2.500 de rânduri au fost copiate, în jur de 100 de pagini sunt plagiate - în concluzie ”o treime din teză este plagiată, căci provine direct din surse originale ce au fost ocultate, prezentând o similitudine perfectă cu acestea”.

Conducerea Universităţii din Bucureşti a decis, în urma şedinţei Senatului UB, să transmită până săptămâna viitoare Ministerului Educaţiei raportul Comisiei de Etică şi expertiza celor trei profesori de Drept, cu propunnerea de a lua măsurile legale ce se impun, inclusiv retragerea titlului de doctor deţinut de premierul Victor Ponta. Decizia în acest caz aparţine ministrului Educaţiei, întrucât Ponta este demnitar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”