DNA cere pentru a treia oară ajutorul Parlamentului European în dosarul lui Adrian Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-a cerut din nou preşedintelui Parlamentului European o serie de documente care să ajute anchetatorii la instrumentarea dosarului în care europarlamentarul Adrian Severin este cercetat pentru fapte de corupţie.

Aşa au declarat surse din DNA, care au precizat că aceasta este a treia solicitare făcută către Parlamentul European de anchetatori în dosarul în care Severin este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, luare de mită şi trafic de influenţă.

„La data de 30 ianuarie 2013, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis o scrisoare preşedintelui Parlamentului European prin care au reiterat solicitarea de a le fi puse la dispoziţie o serie de documente relevante pentru instrumentarea cauzei penale referitoare la învinuitul Adrian Severin, membru al Parlamentului European", se arată într-un comunicat de presă de joi al DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat că solicitarea iniţală a fost trimisă la data de 23 ianuarie 2012, dar a primit numai un răspuns parţial.


„Solicitarea iniţială a fost trimisă la data de 23 ianuarie 2012, dar a primit numai un răspuns parţial. Ca urmare, la data de 25 septembrie 2012, DNA a trimis o noua scrisoare prin care a cerut Parlamentului European transmiterea anumitor documente în original şi a unor informaţii esenţiale pentru soluţionarea cauzei", explică anchetatorii.

Ca urmare, în 25 septembrie 2012, DNA a trimis o nouă scrisoare prin care a cerut Parlamentului European transmiterea anumitor documente în original şi a unor informaţii esenţiale pentru soluţionarea cauzei.

Europarlamentarul Adrian Severin este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă, extinse ulterior şi la infracţiunea de „folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată".

În acelaşi dosar se fac acte de urmărire penală şi faţă de alte trei persoane, a precizat DNA în comunicatul citat.

Potrivit Ordonanţei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 2007 - 2010, Adrian Severin „a folosit şi a prezentat în Parlamentul European documente, declaraţii false sau inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputa?ilor în Parlamentul European - Decizia Biroului din 19 mai 2008 şi 09 iulie 2008)".

Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanţă încheiate cu şase societăţi comerciale româneşti, „înfiinţate cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanţă", susţin procurorii DNA.

„În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European", notează procurorii în documentul citat.

Adrian Severin declara în 15 ianuarie că nu mai ştie nimic despre evoluţia dosarului după audierea din luna iulie a anului trecut.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute