Primarul din Jilava mai denunţă un procuror: Dumitru Vlad a luat mită un teren de 70.000 de euro
0În dosarul în care este acuzat fostul prim procuror al Parchetului Judecătoriei Cornetu, Tomiţă Neagu, procurorii DNA au extins miercuri cercetările şi au început urmărirea penală faţă de procurorul Dumitru Vlad de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, acuzat de luare de mită, dar şi faţă de mama acestuia, Niculina Vlad, acuzată de complicitate.
Procurorii DNA au extins cercetările în dosar şi au început urmărirea penală pe numele procurorului Cătălin Dumitru Vlad de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi ulterior procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (la data comiterii faptelor), pe care îl acuză de luare de mită, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, instigare la infracţiunea de spălare de bani şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, se arată în comunicatul de presă emis miercuri de DNA.
Potrivit DNA, la data de 9 aprilie 2009, Dumitru Vlad, care la acel moment era procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a primit mită de la un denunţător un teren cu suprafaţă de 1.000 metri pătraţi, situat în intravilanul comunei Jilava, pentru a instrumenta favorabil un dosar penal în care denunţătorul avea calitatea de reclamant.
Vlad a dobândit acest teren prin intermediul mamei sale Niculina Vlad, care a semnat, în calitate de cumpărător, un contract de vânzare – cumpărare pentru a crea aparenţa de legalitate menită să disimuleze primirea acestui teren cu titlu de mită.
Terenul, în valoare de 70.000 de euro, a fost achitat de denunţător prin intermediar.
Faţă de cei doi inculpaţi, procurorii au luat miercuri măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile, iar acestora li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile.
Procurorul Dumitru Cătălin Vlad, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (CAB), a fost suspendat din funcţie, miercuri, de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa.
În acelaşi dosar este implicat şi fostul prim procuror Tomiţă Neagu, acuzat că ar fi primit un teren drept mită în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare ale primarului din Jilava, Adrian Mladin. La 24 ianuarie, instanţa supremă a decis arestarea preventivă a lui Neagu pentru 29 de zile.