De ce s-a recuzat magistratul Curţii de Apel care refuză să-l judece pe Dan Voiculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei doi magistraţi care judecă dosarul privind privatizarea ICA, în care este judecat omul de afaceri Dan Voiculescu (foto) pentru corupţie a formulat ieri o cerere de abţinere. Motivul: în presă au apărut materiale „neadevărate“ despre presupuse interese ale acestuia.

Concret, Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit să reia marţi judecarea apelurilor formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). 

Instanţa a constatat că în cauză nu există vicii de procedură şi că se poate trece la judecarea cazului, moment în care judecătorul Stan Mustaţă a arătat că formulează cerere de abţinere. 

Judecătorul a explicat că, în urma unor materiale de presă „neadevărate“, în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, doreşte să formuleze cerere de abţinere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Astfel, instanţa a amânat judecarea dosarului pentru o săptămână, timp în care va fi soluţionată cererea de abţinere a magistratului.

Magistratul Stan Mustaţă refuză să judece acest dosar pentru că numele său este menţionat în referatul DNA de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu, care ar fi luat mită peste 600.000 de euro pentru a-l elibera din închisoare pe Dinel Staicu. 

„Cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o cu martora denunţătoare R.I.A., la data de 03.07.2013, învinuita Dascălu Adriana (…) a precizat că trebuie neapărat să remită suma de 100.000 euro judecătorilor Cîrstoiu Veronica (a scris «V») şi Mustaţă Stan (a scris «M») de la Curtea de Apel Bucureşti, respectiv câte 50.000 euro fiecăruia dintre aceştia, pentru «dirijarea» dosarului nr. 388/P/2012, la momentul sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu, la un complet favorabil care va pronunţa o hotărâre avantajoasă”, a relatat presa.

Dan Voiculescu, 5 ani de închisoare cu executare

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. 

Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene.

În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Pe aceeaşi temă:

Dosarul „ICA”. Dan Voiculescu în instanţă: „Sunt nevinovat. Nu am fost implicat în procesul de privatizare”

Procesul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de cercetări Alimentare (ICA) urmează să fie reluat pe 27 iunie când urmează să fie audiat un alt inculpat în dosar, Vlad Nicolae Săvulescu, dar şi trei martori. La termenul de astăzi a fost audiat şi omul de afaceri Dan Voiculescu. Frauda estimată în acest caz a fost evaluată de procurori la 60 de milioane de euro.

DOSARUL ICA. Tribunalul a respins cererea lui Voiculescu de audiere a preşedintelui Băsescu ca martor

Tribunalul Bucureşti a respins astăzi cererea fostului senator, Dan Voiculescu, de a-l audia în dosarul său de corupţie, în calitate de martor, pe preşedintele Traian Băsescu. În schimb, instanţa a acceptat reaudierea lui în dosar. Magistraţii au judecat marţi un nou termen în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este acuzat de corupţie.

Tribunalul Bucureşti a respins cererea lui Dan Voiculescu de a retrimite dosarul "ICA" la Parchet

Tribunalul Bucuresti a respins astăzi cererea lui Dan Voiculescu de a returna dosarul de corupţie al privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA) la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Judecarea  cauzei va continua cu termen pe 30 aprilie. La termenul din 9 aprilie, fostul senator a cerut încetarea procesului şi returnarea dosarului său la DNA.

Emoţii pentru Voiculescu. Peste două săptămâni vine prima sentinţă în dosarul „ICA”. Procurorii cer pedeapsa cu închisoarea pentru liderul PC

La cinci ani de la debutul procesului, judecătorii vor asculta, astăzi, pledoariile finale în procesul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare în care omul de afaceri este acuzat de spălare de bani. Procurorii cer pedeapsa cu închisoarea pentru liderul Partidului Conservator. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă până la 12 ani de închisoare. Instanţa a anunţat că va da sentinţa peste 2 săptămâni.

Imunitate antiprezidenţială. Când libertatea de şantajare dăunează grav libertăţii de exprimare

Mugur Ciuvică tremură din toate încheieturile, vocea îi tremură şi ea, iar gazetarii adunaţi ciorchine în jurul său, la ieşirea de la DNA, observă asta. „Tremur pentru că pe mine tot timpul mă emoţionează băsiştii”, bravează Ciuvică, deşi e mai rezonabil să credem că emoţia i se datora celor petrecute înăuntru. 

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei