Exclusiv De ce riscă România să rămână fără cei mai buni ostași. Avertismentul generalului care a pus bazele trupelor de elită românești
0România riscă să rămână pe viitor cu tot mai puțini luptători de elită. Generalul (r) Marius Crăciun, cel care a pus bazele Forțelor pentru Operații Speciale în România, trage un semnal de alarmă în această privință și explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cauzele și soluțiile problemei.
România riscă să rămână pe viitor cu tot mai puțini luptători de elită. Generalul (r) Marius Crăciun, cel care a pus bazele Forțelor pentru Operații Speciale în România, trage un semnal de alarmă în această privință și explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cauzele și soluțiile problemei.
Ucraina rezistă și azi în fața mașinăriei de luptă a Rusiei pentru că în primele zile ale invaziei, trupele speciale ucrainene au reușit să-i respingă pe invadatorii care au ajuns până în suburbiile Kievului și au fost foarte aproape să pună mâna pe capitală. Fără trupele speciale ucrainene, foarte probabil că în acest moment Ucraina ar fi fost de ani de zile un al doilea Belarus. Așa, soarta războiului este încă departe de a fi decisă.
La doar câteva sute de kilometri distanță de Kiev, în România, țară care are cea mai lungă graniță cu Ucraina, Forțele pentru Operații Speciale Române se confruntă cu probleme serioase, uitate de politicienii care nu ratează niciun moment pentru a se lăuda că au grijă de țară și de armata ei.
Condițiile de muncă, salarizarea și pensiile de după trecerea în rezervă sunt principalele probleme de care se lovesc militarii români, iar nu întâmplător cei care doresc să urmeze o carieră sub arme sunt tot mai puțini. Generalul (r) Marius Crăciun, cel care a pus bazele Forțelor pentru Operații Speciale în România și s-a aflat în fruntea trupelor de elită românești în teatre de luptă din Afganistan și Irak, lansează un avertisment serios și spune că, în lipsa unor măsuri serioase, vom avea tot mai puțini luptători de elită, ceea ce nu poate decât să slăbească capacitatea țării de a rezista unei ipotetice agresiuni externe.
Adevărul: Într-o perioadă tot mai complicată, pe fondul situației delicate în plan geopolitic, fiecare țară încearcă să se organizeze cât mai bine în așa fel încât să poată face față oricărei situații de criză. Cât de pregătită este în acest sens România, iar discuția aș porni-o de la situația Forțelor pentru Operații Speciale Române, de care vă leagă faptul că, în urmă cu 20 de ani, ați pus bazele acestor trupe de elită și le-ați condus pe teatre de luptă din Irak și Afganistan.
Generalul Marius Crăciun: Lucrurile nu stau tocmai bine aici. Ne pleacă tot mai mulți luptători de la Forțele pentru Operații Speciale, iar în prezent nu prea mai există motivație în rândul tinerilor pentru a se alătura acestor trupe. Și o să vă explic și de ce. Oricâte eforturi s-au făcut până în prezent, partea financiară și de condiții sociale de trai decente nu este rezolvată. Vă dau un exemplu. Viața unui luptător din Forțele pentru Operații Speciale este tumultoasă, extrem de periculoasă, iar el este văduvit de prezența familiei sale, la fel cum familia respectivă este văduvită de prezența soțului și în anumite cazuri și de cea a soției prin faptul că sunt dizlocări lungi, pe perioade lungi atât la instruire, cât și la acțiuni reale în teren. Și atunci sigur că toate aceste lucruri trebuie compensate cumva.
Ce e de făcut
Și ce măsuri ar putea fi luate în această situație?
Sunt suficient de multe metode, poate cu mai multe locuințe de serviciu, poate cu contracte, ori poate luăm spre exemplu modelul american. La americani, la semnarea unui nou contract sunt unități de forțe speciale unde luptătorii dacă sunt dispuși să semneze un nou contract de 4 ani, primesc o sumă chiar consistentă până la 100.000 de dolari, iar la unele specialități chiar mai mult. Să știți că vrei, nu vrei banii atrag întotdeauna. Asta este și explicația pentru care o parte dintre luptătorii, din operatorii din Forțele pentru Operații Speciale Române, după ieșirea la pensie au ales să se ducă să se angajeze la diferite firme de securitate.
Cum este partea de salarizare în România pentru un luptător din trupele speciale, raportat la veniturile pe care le poate câștiga dacă se înrolează în străinătate sau în firme private?
Pe piața mondială, luptătorii din forțele pentru operații speciale, operatorii, cum le spunem noi, sunt extrem de bine plătiți, foarte, foarte căutați. Noi am rămas puțin în urmă. Am avut o perioadă în care eram cei mai bine plătiți în Armata Română, după care lucrurile s-au nivelat tot așa, în stilul românesc. Nu-ți mai dau ție, nici nu-ți iau, nici nu-ți dau, dau și la alții ca să-i mulțumesc pe cât mai mulți. Și așa a scăzut atractivitatea, iar tot mai puțini au ales acest domeniu dificil.
Care ar fi salariul unui luptător din România comparativ cu cât se plătește în general afară?
Păi, în România, salariile unui operator, să zicem că ar fi cam cel mult sub o treime decât se plătește în unele state. Acum să știți că și acest lucru diferă de la stat la stat. Eu nu am luat în considerare cele mai bogate țări, însă chiar și cele, să zicem, de nivel mediu plătesc cam de două ori în plus sau hai să zicem două-treimi în plus maxim luptătorilor din forțele lor speciale.
Magistrații-pensionari și politicienii, plătiți regește, apărătorii patriei salarizați modest
Avem politicieni și magistrați plătiți de câteva ori mai bine ca cei din Germania și Franța, de ce credeți că nu s-au găsit soluții ca și luptătorii din Forțele pentru Operații Speciale din România să aibă salarii comparabile nu neapărat cu omologii lor din țările respective, dar măcar cu cei din state ca Polonia, Ungaria sau Cehia?
Cred că și aici se pot găsi soluții, se pot găsi și la noi. Totul pornește de la faptul că trebuie să existe un pic de voință politică, trebuie să existe înțelegere și politicienii noștri să înțeleagă că degeaba încui grajdul și pui lacăt după ce s-a furat calul. Și să înțeleagă că un operator din Forțele pentru Operații Speciale face sacrificii uriașe și depune o muncă specială. Că pregătirea lui durează cel puțin un an, după care experiența se face în operații, în diferite misiuni, și că nu se pot face la grămadă. Durează foarte mult să ai astfel de oameni și e bine să îi ai pregătiți de pe timp de pace. Apoi, ca să-i ții trebuie să-i și plătești. Sau poftim, nu ai foarte mulți bani, nu-i vei plăti ca în statele bogate, dar trebuie să le oferi poate alte avantaje. Și se pot găsi și aici mai multe avantaje. Mă gândesc poate la niște locuințe de serviciu, în așa fel încât cel puțin acești oameni să scape de o grijă și să nu își dea banii pe chiriile tot mai mari de la noi. Acum să știți că de când în Armata Română, de fapt în toate structurile militarizate ale statului, se dă sporul de chirie, lucrurile astea s-au mai reglementat, dar tot nu sunt rezolvate așa cum ar trebui. După aceea mai sunt alte lucruri referitoare la condițiile de viață.
Cum mănâncă militarii, cum se odihnesc. Odată să păteau tratamentele, concediile de recuperare. Perioada de după Decembrie 89, adică timp de câțiva ani, aceste concedii de recuperare au existat, după care au dispărut. Iar apoi aceste bilete de tratament gratuite au dispărut și ele. Și sunt multe lucruri care s-au pierdut. Pentru că trebuie să se țină cont că acești oameni se uzează cam de două ori mai mult decât un militar obișnuit.
În condițiile date, cine mai vrea să devină luptător de elită în armata română?
Ăsta e un alt fenomen, vă dau un exemplu. Într-o garnizoană sunt două batalioane, un batalion de infanterie sau mecanizate și un batalion de operații speciale. Și dacă omul are de ales, normal că își zice: „de ce să mă duc eu la operații speciale, unde am poate un spor de 10-15% în plus, mă duc la batalion de infanterie unde am doar 5-10% în plus, dar stau mai mult lângă familie, nu plec cel puțin jumătate de an departe de familie, cum pleacă ăștia de la forțele speciale.” Și sunt de înțeles acești oameni. Este, așadar, o situație delicată, iar eu cred că trebuie studiată mai bine, trebuie mai multă aplecare din partea conducerii politice a țării, în general. Poate că ar trebui ca politicienii să se uite măcar acum spre noi. Conducerea politică trăiește undeva în Olimp, deasupra mărilor și a munților.
Cine a trebui să aibă grijă de acești oameni
Aici ați atins o altă problemă, deprofesionalizarea celor care ar trebui să se ocupe de toate detaliile ce țin de asigurarea apărării țării și prăpastia dintre militari și politicienii puși să se ocupe de apărare și de problemele de securitate. Aici ce soluții ați identifica?
Poate că n-ar fi rău să adoptăm și noi metoda folosită în state democratice, cum sunt Statele Unite ale Americii, dar nu numai. Să luăm modelul din Statele Unite, șefii categoriilor de forțe să fie audiați în Parlament, în comisiile de specialitate, să fie aprobați înainte de numire, validați, sau cel puțin să-și prezinte proiectele în fața comisiilor de specialitate din Parlamentul României. În felul ăsta, poate și distinșii parlamentari ar fi mai aproape și ar înțelege mai bine realitățile de la firul ierbii, pentru că rețelele sociale prezintă o realitate, posturile de televiziune prezintă o altă realitate, dar la firul ierbii realitatea e un pic diferită. Doar că sunt foarte puțini care o cunosc în modul cel mai intim, așa cum o cunosc militarii.
Se știe exact care este deficitul de personal când vorbim strict despre Forțele pentru Operații Speciale în România?
Aceste cifre nu sunt publice și nici nu o să fie vreodată date publicității. Și nu vor fi făcute publice pentru că sunt informații clasificate având în vedere, cel mai probabil considerentul că nu stăm deloc bine. Și din acest motiv nu dețin aceste informații, dar se știe în schimb că situația nu este foarte bună.
Mulți dintre noi am văzut filme artistice și documentare despre procesul de selecție și pregătire a celor care candidează pentru forțele de elită americane sau ale Legiunii Străine din Franța. Cât de greu este pentru cei interesați să ajungă luptători în trupele speciale române?
E foarte complicat, nu este deloc simplu și să vă explic de ce. Am amintit despre condițiile de trai, în mod deosebit de remunerație, dar și de viața și de duritatea cursului de selecție. Numai această selecție durează în jur de un an. Vă dați seama că este eliminator, iar cei mai mulți dintre candidați nu pot să ducă greul până la sfârșit și să obțină bereta. Dar și când trec peste toate testele și selecția... E o chestie foarte frumoasă când ajungi să ți se dea bereta de operator sau de scafandru de forțe speciale. E o ceremonie specială, iar apoi este o mândrie să o porți. Doar că intrările în sistem sunt din ce în ce mai puține din cauza lipsei de atractivitate, dar și a faptului că cei care sunt puși acolo să facă selecția nu fac rabat de la calitate. Nu știu dacă termină 30 din 100, dar asta e. Ăștia 30 merg mai departe.
M-ați întrebat dacă procesul seamănă cu cel pe care îl vede lumea în filmele de acțiune. E la fel de dur, poate în unele domenii și mai dur, posibil în altele poate mai puțin, dar este la fel de dur una peste alta. Noi am învățat de la cei mai buni, am învățat, în mod deosebit, de la americani. Apoi ne-am creat o școală de oameni inimoși, instructori cu experiență în teatrele de operații, în Afganistan, în Irak, oameni care au simțit praful de pușcă, care au văzut sânge, care au văzut camarazi care au căzut la datorie lângă ei în luptă. E vorba de bărbați puternici, oameni care au primit botezul focului și care cunosc foarte bine realitatea și știu cum e în război.