Cum și-a lăsat Stalin copilul să moară în lagărele germane: „Nu am nici un fiu pe numele Iakov“
0Sadismul lui Stalin s-a revărsat și asupra familiei: cea de-a doua soție a lui s-a sinucis, fiul cel mare a sfârșit într-un lagăr nazist întrucât Stalin nu a vrut să-l dea la schimb cu alt prizonier, iar mezinul a murit din cauza abuzului de alcool.
Dictatorul Stalin a avut trei copii, Iakov, Svetlana şi Vasili. Cel mai mare dintre ei, Iakov, a devenit ofiţer în Armata Roşie. Trimis pe front, a fost capturat de armata germană şi dus în lagărul de concentrare Sachsenhausen, în apropierea Berlinului. Nemţii, știind identitatea prizonierului, i-au propus lui Stalin să facă un schimb de prizonieri şi să-l elibereze pe mareşalul Friedrich von Paulus, însă Stalin a refuzat oferta.
Mai mult decât atât, într-un interviu dat de dictatorul rus și difuzat la mai multe posturi de radio străine, fiind deci auzit și de Iakov în lagărul în care era închis, el spunea: „În lagărele lui Hitler nu există prizonieri de război sovietici, există numai trădători. Când are să se termine războiul, ne ocupăm și de ei“. Ulterior, Stalin, întrebat dacă are un copil prizonier, a răspuns: „Nu am nici un fiu pe numele Iakov“. Se pare că acest lucru l-a făcut pe fiul cel mare al său să vrea să moară.
Împrejurările morţii lui sunt neclare. Unele surse spun că fiul lui Stalin a murit aruncându-se în gardul de sârmă ghimpată conectat la rețeaua de înaltă tensiune.
Nici fratele său mai mic, Vasili, nu a avut parte de o soartă mai bună. Deşi a supravieţuit războiului, în 1953, Vasili a fost trimis la închisoare fiind acuzat că a dezvăluit mai multe secrete de stat unor diplomaţi străini. Eliberat la ordinul preşedintelui Nikita Hruşciov, în 1960, a ajuns din nou după gratii în acelaşi an, după ce KGB-ul a aflat că se pregătea să fugă în China. Eliberat din nou, un an mai târziu, Vasili a fost trimis în exil la Kazan, unde a murit în 1962, din cauza abuzului de alcool.
Svetlana: „Rămăsese un asiatic pur, în ochii căruia femeia nu valora mare lucru“
Mezina familiei Stalin, Svetlana Alliluyeva, s-a născut pe 28 februarie 1926, la Moscova. Ea a emigrat în India, după care, în anul 1967, a fugit în Statele Unite ale Americii, devenind cetăţean american.
Svetlana şi-a povestit copilăria şi viaţa în cartea „Tatăl meu, Stalin”. „Mulți și-l imaginează ca pe un monstru sălbatic, la modul fizic. Adevărul este însă că toată monstruozitatea lui nu se manifesta în planul acesta, ci în plan mental. Când își ieșea cu totul din sărite, își pierdea ceva din înfățișarea lui stăpânită și se exprima grosolan. Îmi aduc aminte că mi-a tras odată două palme și am mai fost martoră la o chelfăneală pe care i-a dat-o lui Vasili. Atât.
O singură dată l-am văzut pierzându-și cu adevărat calmul: încerca întruna să formeze un număr de telefon, era ceva urgent și suna tot timpul ocupat. După mai multe încercări neizbutite, a luat aparatul și l-a aruncat furios în perete, făcându-l țăndări“, povestește fiica lui Stalin.
Dar până și cei mai mari tirani păstrează în adâncul sufletului o fărâmă de tandrețe. „Puținele resturi de tandrețe sau chiar de dragoste pe care le mai avea din suflet încă din copilărie le revărsa asupra mamei mele, pe care a iubit-o și a respectat-o toată viața – în felul lui, bineînțeles, adică cât putea el să iubească și să respecte pe cineva. Viața împreună a părinților mei nu a durat decât 14 ani, între 1918 și 1932. În tot acest timp, tata a fost absorbit de luptele interne din partid și de piedicile pe care le întâmpina în drumul spre puterea absolută. Era foarte rar acasă. Mama, în timpul acesta, îi crease un cămin și prietenii noi, asta îi era firea, îi plăcea să creeze, să se dăruiască, să răspândească lumină. Vedea în ea un prieten devotat, dar niciodată nu a înțeles că era o ființă omenească și nu și-a dat seama că era tânără și plină de viață“, spune mezina.
În materie de viață de familie, continuă ea, „rămăsese un asiatic pur, în ochii căruia femeia nu valora mare lucru. A trebui ca mama să se sinucidă pentru ca el să poată înțelege cât de mare fusese dragostea ei de independență și cât de mult i se opusese. Asta l-a înrăit și mai rău: înțelesese că mama se luptase cu el de la egal la egal, iar el tocmai așa ceva nu accepta să aibă: egali. Nu admitea decât devoțiunea oarbă, supunerea absolută în fața voinței lui“.
Stalin, către fiica sa: „Pe fața ta se citește obrăznicia“
Stalin a avut de înfruntat opoziția propriei fiice. Svetlana Alliluyeva povestește că, atunci când tatăl său a observat că ea avea propriile opinii, a ajuns pentru el aproape o străină. „Prima dată am înțeles asta în 1938, când mi-a adus un exemplar din «Istoria pe scurt a PCUS», pe care îmi scrisese o dedicație, cerându-mi s-o citesc. Voia să mă dedic studierii istoriei partidului. Am găsit cartea aceea îngrozitor de plicticoasă și n-am avut răbdarea s-o citesc până la capăt. El a aflat de asta și s-a supărat.
Nu mai știu cum mi-a venit ideea, cam tot pe atunci, să-i fac cadou de ziua lui o fotografie de-a mea, cu dedicație. Reacția lui ne-a surprins pe toți. Mi-a trimis fotografia înapoi, cu câteva cuvinte pe care le mai văd și azi în fața locului, scrise cu un creion albastru, cu literele lui înguste și ascuțite. «Pe fața ta se citește obrăznicia. Până acum aveai un aer modestic care le șade bine fetelor de seama ta și mă făcea să mă uit la tine cu drag». Nu era decât fotografia banală a unei pioniere cu cravata cu cravata de rigoare și cu un zâmbet larg și plin de bucurie întipărit pe chip“.
În urmă cu 70 de ani, pe 5 martie 1953, cel mai crud și mai violent lider din istoria Rusiei, Iosif Stalin, murea la vârsta de 75 de ani, lăsând în urma lui o lume în agonie, care își plângea propriii morți și soarta.